Sunday, July 21, 2019

Sorina a plecat!

Timp de o lună televiziunile au arătat scena oribilă în care o copilă era bruscată. Timp de o lună toți s-au întrecut în a arăta că adopția internațională este ilegală și trebuie anulată.
S-au spus teribil de multe. Au fost arătați cu degetul unii și au fost căinați alții. Hotărârile judecătorești definitive au fost comentate.
Au fost citite texte dintre cele mai dense despre aspecte întunecate. S-au vărsdat lacrimi și s-au adus acuzații. Cu toate acestea, duminică 21 iulie 2019, fetița Sorina a plecat cu părinții ei adoptivi în America. Unii spun că a plecat la mai bine, alții spuneau că este plecată pentru organe, alții spuneau că a fost un business cu 30.ooo USD.
Pe mine m-a mirat cum un astfel de subiect ține presa o lună pe jar, deși aviditatea presei pentru scandaluri este atât de mare încât niciun subiect nu are o durată de o lună, căci atenția trebuie captată de altceva tot timpul. 
Acum justiția trebuie să meargă mai departe, iar supravegherea Sorinei trebuie să continue pentru a vedea cum s-a acomodat ea în America, cum a învățat limba și mai ales dacă noua ei familie este ceea ce ea are nevoie pentru a se dezvolta. Tot timpul noi trebuie să acordăm încredere demersurilor care au în spate hotărâri judecătorești definitive și executorii.
În continuare, mă voi ruga la Dumnezeu ca legiuitorul nostru să capete acea înțelepciune că facă texte de legi cu mult mai bune decât până acum, astfel încât un al doilea caz de tip Sorina să nu se mai repete niciodată, căci și magistrații trebiuie să răspundă cumva la cât de mari le sunt salariile.

(22 iulie 2019)

No comments:

Post a Comment