Vă voi spune o poveste.
Acum 1.000 de ani, Elena CEAUȘESCU a cerut statisticienilor să-i spună și ei câți doctori în științe are România, pentru a lua decizii de politici educaționale. Statisticienii, așa cum le stă lor bine, au numărtrat doctorii scoși în țărișoara noastră de pe la 1850, inclusiv pe cei cu doctorate în străinătate. Revultatul a fost de-a dreptul spectaculos, căci noi, o țară cu 22 milioane de locuitori, aveam mai mulți doctori decât USA cu 300 de milioane de locuitori.
Așa s-a luat decizia ca admiterea la doctorat să se dea o dată la cinci ani, iar doctoratul să fie ceva destinat unor elite politice, căci numai cei favorizați de soartă aveau acces la locurile scoase la admitere, mai ales că dosarul de cadre era esențial.
Acum, a apărut în spațiul public o statistică în virtutea căreia diaspora noastră numără 9,7 milioane de suflete. Au fost date și sursele care certifică această variantă de abordare cantitativă. Dacă țara noastră era:
- în război civil,
- bântuită de ciumă,
- lovită de secetă,
- dominată de foamete,
- distrusă de cataclisme,
s-ar fi justificat acest exod de 50% din populație, iar televiziunile ar fi arătat cohorte dense și nesfârșite de români în mișcare prin Europa, hămesiți de foame și îngroziți de situația pe care au lăsat-o în urmă.
Realitatea este cu totul alta. Eu am zis că statistica nu mai este demult o știință, ci o armă politică pe care cine știe s-o folosească are puteri nelimitate în a manipula și mai ales în a fundamenta cele mai aberante decizii, căci lucrul cu date neomogene tocmai așa ceva justifică dând credibilitate la orice.
Nu cred cîn acel 9,7 milioane, căci în clipa în care s-au produs erori de înregistrare, este exact ca în proverbul machedomesc: dacî într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește.
(24 iulie 2019)
No comments:
Post a Comment