Tuesday, July 16, 2019

A plecat Carmen DAN

Sute de mii de oameni stau triști și-și freacă ochii plini de lacrimi. Carmen DAN a plecat de la Ministerul Afacerilor Interne, MAI. Timpul s-a oprit în loc, copacii și-au lăsat crengile în jos a tristețe maximă. Carmen DAN a închis pentru ultima oară ușa cabinetului său de ministru de interne.
Cocorii care bântuie prin Bucureștiul Gabrielei VRÂNCEANU FIREA s-au încolonat disciplinați și i-au dat onorul celei care a păstorit un timp destul de îndelungat o structură fundamentală a statului nostru de drept și nu numai, dar mioritic cu siguranță.
Cine a crezut că fosta ministreasă Carmen DAN a fost luată și pusă la întâmplare să se ocupe de acest minister, face o dublă greșeală, căci ea era din Teleorman, una la mână și avea experiență politică, doi la mână. La noi, politicianul se pricepe fix la orice. Numai așa se explică faptul că un electronist a fost ministru la agricultură, un economist a fost ministru la sănătate și o ingineră în nu știu ce se și vedea ministru la justiție, dar i s-a dat peste nas.
Oricum, Carmen DAN avea vorba la ea, nu făcea dezacorduri grave, știa să păstreze măsura și distanța, iar acolo, bănuiesc că n-a dat cu bâta în baltă din moment ce a rezistat la trei premieri, ba pe unul chiar l-a schimbat.
Se știe că în fiecare minister, pe un perete se află numele miniștrilor de la începuturi până în prezent. Și numele lui Carmen DAN va fi pus acolo în listă. Dacă unii sunt mai vrednici și pun și tablouri, cu siguranță, un pictor obscur îi va face și lui Carmen DAN portretul și tabloul său va fi agățat pe perete alături de cele al lui Teohari GEORGESCU, Alexandru DRĂGHICI și Emil BOBU, desigur.
Îmi voi aduce aminte de eșarfele drăguțe cu care venea Carmen DAN legată la gât, căci succesorul ei nu va purta așa ceva, căci este un domn, nu o doamnă.



(16 iulie 2019)

No comments:

Post a Comment