Cazul Alexandra de la Caracal

Mult timp s-a făcut garagață despre Caracal cum că pe cadranul ceaului de la gară în loc de IV ar fi IIII, dar asta am văzut și la case mai mari, că acolo cimitirul se află pe strada Învierii și că pușcăria se află pe strada Libertății. Deși am avut prieteni din Caracal, pentru a-i proteja nu i-am întrebat niciodată despre aceste lucruri și nici eu nu am avut curiozitatea să ajung în Caracal să mă conving pur și simplu.

Chestia cu faptul că la Caracal s-a răsturnat carul cu proști am considerat-o o glumă neavenită, tâmpită și răutăcioasă, dar acum după ceea ce am văzut în cazul crimei odioase de zilele trecute, mă gândesc să reconsider ceea ce am scris, căci reacțiile autorităților de acolo parcă dovedesc altceva.

Eu am mai spus că lipsa:

- procedurilor eficiente,

- responsabilizării exacte,

- profesionalismului dovedit,

- soluțiilor optime,

- sancțiunilor exemplare,

vor duce la situații dintre cele mai groaznice, aproape fără ieșire, cu final previzibil, dar deloc fericit. Perpetuarea unor stări de fapt, abordările aproximative, pasarea responsabilităților și diluarea deciziilor sunt acele elemente care fac din negru alb și vice-versa, ceea ce adâncește mocirleala în care nu aflăm și crează senzația de drum înfundat pentru orice s-ar încerca să se realizeze sau să se construiască.

Dacă  la intrarea în schimb politistul care primea sesizările avea procedură:

- să se identifice,

- să dea număr de înregistrare,

- să dialogheze civilizat,

- să pornească imediat acțiuni specifice de soluționare,

- să știe exact ce se întâmplă dacă nu respectă procedura,

cu siguranță că lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

Dacă procurorul ar fi avut și el o procedură eficientă și detaliată legată de o situație care să-i dea posibilitatea de a acționa conform situației specifice, sunt sigur că așteptarea aceea nu ar mai fi existat. 

Dacă ar exista cu mult mai multă fermitate în abordarea problemei indisciplinei cetățenilor, adică un apel fals la 112 care este identificat să însemne o amendă de 10.000 de euro sau pușcărie 5 ani fără comentarii, chestiile cu glumele și cu expresiile neadecvate nu ar mai cântării aiuritor.

Dacă indisciplina crasă s-ar solda cu ieșirea din sistem și nu cu cocoloșirea celui în cauză din spirit de castă, precis:

- învățătorul nu și-ar mai bate elevul,

- polițistul ar lucra de o mie de ori mai atent și mai responsabil,

- avocatul, notarul, judecătorul și procurorul ar cântării de un milio de ori mai cu grijă ceea ce face,

- șoferul n-ar mai batjocori regulile în trafic,

- jurnaliștii n-ar mai produce elemente false de manipulare grosolană,

- politicienii ar fi cu mult mai rezervați și ar da soluții nu acuzații.

Viața însă arată că trebuie să fim:

- iertători,

- îngăduitori,

- acoperitori,

fără să ne dăm seama că trecând peste anumite limite totul se duce de râpă și apar situații care scapă de sub control și caracterul lor ireversibil duce la pierderi incomensurabile. Se mizează pe uitare și pe memoria colectivă care musai este considerată scurtă și care la următorul ciclu electoral prin îmbibarea cu noi emoții generate artificial, va duce la rezultatul dorit prin manipularea după manual.

Cazul Alexandra de la Caracal mi-a arătat unde am ajuns dacă în Constituție nu figurează cuvântul onoare, căci tot ceea ce s-a întâmplat îmi arată că a existat un lant de oameni fără onoare, care fiecare a acționat după propriile-i reguli care nu au nicio legătură cu valorile umane sau cu Constituția care garantează dreptul la viață.

(27 iulie 2019)