Starea jalnică în care se află managementul în companiile de stat și în ministere arată că legislația are carențe atât de mari încât blocajele au devenit o obișnuință, ca o a doua natură. Dacă citim legea salarizării vom vedea că:
- salariul nu este corelat cu calitatea muncii,
- nu se vorbește nimic desprte performanță,
- bonusurile și penalizările sunt pe ultimul loc sau lipsesc,
- nu există inclus conceptul de incopetență,
- inițiativa pozitivă nu este răsplătită,
- egalitarismul bolșevic este la el acasă.
Mă așteptam ca legea salarizării să fie revoluționară, adică:
- să diferențieze pe oameni după performanță,
- să sancționeze contra-performanța,
- să măsoare și să răsplătească eficiența,
- să difetrențeze obligatoriu oamenii după performanțele reale.
Lipsa unor criterii de evaluare și mai ales lipsa transparenței a dus la cele mai bizare și nesimțite evoluții, dintre acre cele mai scandaloase au fost cele legate de candidatura unui striper la un minister cheie și a unei femei afoane tot la un minister unde profesionalismul este esențial. Acestea au cele ce s-au văzut, dar cele nevăzute sunt cu mult mai numeroase și efectele generate au născut deja monștii neperformanței și ai birocrației cu rădăcini adânci până în inima pământului.
Singura modalitate de a depăși starea aceasta deplorabilă în care indivizi plătiți la greu nu fac altceva decât să găsească argumente cu care să demonstreze de ce nu se fac spitale, de ce nu se construiesc autostrăzi, de ce nu crește nivelul de trai. Pentru așa ceva nu trebuie indivizi plătiți cu mii de euro pe lună, ci niște puști care între două reprize de înjurături pe uliță, dau tot felul de ziceri din care să rezulte acele argumente, unele chiar mai solide din care nu se face nimic, ci se taie frunză la câini.
(22 iulie 2019)
No comments:
Post a Comment