Sunday, July 28, 2019

Profesorul Dan RACOVIȚAN

Eram pe aeroportul Otopeni și mă pregăteam să mă îmbarc în avionul care să mă ducă spre Paris, când am intrat în grupul profesorilor care plecau prin programul TEMPUS la diferite universități din Franța. Atunci l-am cunoscut pe profesorul Dan RACOVIȚAN. Venea de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, universitate foarte serioasă unde eu aveam prieteni încă din anii de armată.
Prima impresie pe care mi-a făcut-o Dan RACOVIȚAN a fost specială, căci:
- privirea sa era vioaie,
- vorba sa era clară,
- zâmbetul afișat era deschis,
- avea economie de gesturi.
Profesorul Dan RACOVIȚAN, atunci pe aeroport nu era un gras, așa cum sunt mulți profesori universitari. Profesorul Dan RACOVIȚAN nu era convențional în conversația cu mine și nu au trecut decât câteva clipe până am început dialogul pe problemele noastre de informatică, foarte exacte și spinoase, în contextul acelor ani tumultoși.
După acea mobilitate din Franța, am avut ocazia să-l reîntâlnesc pe profesorul Dan RACOVIȚAN de mai multe ori, mai ales cu ocazia Conferinței Internaționale de Informatică Economică organizată de Departamentul de Informatică Economică din ASE, dar și cu ocazia deplasărilor mele la Cluj fie la comisii de doctorat, fie la manifestările științifice organizate de catedra de Informatică Economică de la Universitatea Babeș-Bolyai. De fiecare dată am avut ocazia să văd un profesor Dan RACOVIȚAN bine orientat pe problematica de specialitate, cu o viziune clară asupra informaticii economice și deschis la o colaborare largă cu noi cei din Departamentul de Informatică Economică din ASE. Profesorul Dan RACOVIȚAN de pe poziția de decan al FSEGA a avut posibilitatea să facă foarte multe lucruri mari pentru informatica economică. Pentru rolul său determinant în dezvoltarea informaticii economice, recunoscut de toți colegii mei de departament, în anul 2004, i-a fost decernat Premiul Grigore MOISIL, iar luările de cuvânt de la ședința festivă au scos în evidență trăsăturile remarcabile ale personalității profesorului Dan RACOVIȚAN.
Cu trecerea timpului am avut posibilitatea să aprofundez unele dintre contribuțiile lui Dan RACOVIȚAN la dezvoltarea informaticii economice românești, căci lucrările de specialitate realizate de el și de colegii cu care au colaborat, de fiecare dată mi-au dezvăluit un specialist profund, cu dorința de a face numai lucruri temeinice, astfel încât studenții săi să dispună de materiale didactice valoroase, utile la locurile de muncă unde ei vor lucra după absolvirea facultății ca informaticieni ai școlii de informatică economică de la UBB.
Profesorul Dan RACOVIȚAN face parte din generația de aur a informaticii economice românești în care se includ Ion Gh. ROȘCA, Ștefan NIȚCHI, Nicolae GHIȘOIU, Gheorghe SABĂU, Nicolae TOMAI, Dumitru TODOROI și încă vreo câțiva, nu prea mulți însă.





(29 iulie 2019)

No comments:

Post a Comment