România comunistă și omul nou

Visul comuniștilor a fost de a crea omul nou, caracterizat prin:

- abandonarea credinței în Dumnezeu,

- iubire necondiționată dată partidului,

- lupta pentru idealurile comuniste,

- acceptarea fără rezerve a egalitarismului,

- muncă de calitate și cu abnegație pentru patrie,

- cunoașterea politicii partidului,

- cinstirea eroilor clasei muncitoare,

- devotament pentru realizările comuniste,

- purtarea acelorași veșminte,

- criticarea capitalismului cu racilele sale,

- ridicarea în slăvi a realizărilor partidului,

- luarea de poziție împotriva elementelor retrograde,

- aplaudarea cuvânărilor conducătorului,

- recitarea de versuri adresate partidului,

- cunoașeterea de cântece revoluționare,

- respectarea disciplinei de partid și de muncă,

- îndeplinirea criteriilor de etică și echitate socialistă,

- combativitate necondiționată împotriva elementelor retrograde,

- atitudine intransigentă față de cei care nu muncesc,

- atitudine de ateu față de crăciu și Paști,

- comunicarea în scris a tuturor acțiunilor dușmănoase,

- detestarea luxului și opulenței capitaliste, retrograde.

Până în 22 Decembrie 1989 din cele 21 de milioane de locuitori ai țării, fără să exagerez, 20 de milioane se declarau că sunt oameni de tip nou, cu conștiință revoluționară, care s-ar arunca în foc pentru partid și pentru conducătorul său. Tot comuniștii recunoșteau că relațiile de producție sunt cu mult mai dinamice decât relațiile sociale și conștiința oamenilor. Deși se vorbea de conștiință revoluționară, comuniștii recunoșteau că:

- sunt unele rămâneri în urmă,

- trebuie lucrat și mai mult,

- tentațiile sunt foarte mari,

- între teorie și practică există difernțe.

Ideologii comuniști visau omul nou ca pe un roboțel care de la sine ar face exact numai ceea ce i se spune, s-ar îmbrăca cum vrea partidul, ar vorbi cum vrea partidul, ar gând cum vrea partidul, s-ar căsători cu cine vrea partidul, ar face copii câți vrea partidul, adică ar fi un fel de animal de muncă la casa partidului, unde singurul care gândea pentru toată lumea era el, conducătorul partidului. Filmele chinezețti și cele vietnameze arătau astfel de oameni noi, revoluționari autentice, care nouă, celor care mai ascultam Europa liberă și Vocea Americii ni se păreau de un schematism simplist, vulgar, imaginar, absurd, penibil, predictibil și plictisitor. Era la mintea cocoșului că utopia nu va vi atinsă niciodată căci oamenii sunt foarte diversi și gogoașa umflată artificial cu omul nou cu conștiință revoluțiobară se va fâsâi instantaneu cât ai pocni din degete. Lucrul s-a întâmplat, căci față de 21 decembrie 1989 și 22, adică a doua zi, n-a mai existat picior de om nou pe plaiurile noastre mioritice.

(27 aprilie 2018)