Făcătorii de folclor

Mai zilele trecute o chanteuză de așa-zis folclor zicea că are la activ câteva sute de piese, din care cam 30% sunt creații 100% proprii. Se și explică puzderia de producții de prost gust care au invadat micile ecrane, lucru care se vede de la o poștă căci:

- temele sunt stupide,

- vocile sunt în suferință, 

- costumele sunt kitsch-oase,

- coregrafia e bâțâită,

- buzele sunt botoxate,

- bustul este tunat,

- unghiile sunt ridicole,

- coafurile sunt sărmăloase.

Niciun post tv de folclor nu reușește să se debaraseze de aceste non-producții care au doar calitatea de a umple timpul, de a deforma conștiințe și de a lăsa impresia că a face cântece este cel mai simplu lucru. Probabil, o cântăreață sau un cântăreț de muzică populară, după ce a zăbovit la surse, printre rapsozii autentici vreo 20 de ani, va umbla ușor și cu grijă pe texte pentru a le aduce la forma care să se potrivească cu vocile lor, lăsând metaforele și celelalte figuri de stil la locul lor. Numai după ce au cules și cântat cel puțin 150 de piese autentice, respectivii vor avea capacitatea să compună una sau două piese care să se înscrie pe linia a celor știute și să iasă cu ele pe straße, plini de emoție nu de emfază și nesimțire cum se procedează azi prea des și prea enervant.

N-am respect și nu dau doi bani pe făcătorii de folclor, care au inundat televiziunile de specialitate și care promovează ceva sub un nivel de calitate care este similar unui salam alterat și împuțit. 

Noi avem repere în muzica populară pe Maria TĂNASE, Maria LĂTĂREȚU, Lucreția CIOBANU, Alexandru GROZUȚĂ, Ion CRISTOREANU, Ion LUICAN și pe Emil GAVRIȘ.
Făcătorii de folclor nu sunt nici pe departe răul necesar din folclor, ci sunt mai răi decât gropile din asfalt, căci făcătorii de folclor sfidează cele mai elementare norme de calitate și de autenticitate.

(20 aprilie 2018)