După amânarea din 2012 și după amânarea din 2019 acum este vehiculat anul 2022 ca fiind unul pentru adoptarea monedei unice. Ca lucrurile să fie complete, s-a format o comisie. Chiar lipsea o comisie. Treaba este simplă. Trecerea la zona euro n-o fac decât cei care sunt de meserie și băncii centrale îi revine un rol esențial. Acolo trebuie spus care sunt :
- pașii de urmat,
- termenele necesare,
- sarcinile de realizat,
- responsabili pe obiective,
- sancțiunile în caz de nerealizare,
- indicatorii de urmărit.
Numai acest program trebuie supus Parlamentului rapid, după care trebuie mers punct cu punct. Restul este apă de ploaie, lălăială și văicăreală ca și peste 50 de ani să vorbim despre oportunitatea și necesitatea de a trece la zona euro sau să constatăm că nu suntem pregătiți pentru a face acest pas.
Acum mulți își dau cu părerea. Unul este misterios și vorbește numai în dodii. Altul face pe guru, dar la păcălit unul când i-a jucat lovelele la bursă. Altul este pesimist. Nu se face treabă așa, bre.
(13 aprilie 2018)
No comments:
Post a Comment