România comunistă și Paștele

Sărbătoarea de Paști este cea mai mare. Așa am perceput-o. De Paști:

- se roșesc ouă,

- se face cozonac,

- se merge la biserică,

- lumea se înnoiește,

- se ciocnesc ouă roșii,

- ne împărtășim,

- se mănâncă drob.

Nu mi-a zis nimeni în mod explicit niciodată că nu am voie să merg la biserică la Denii, să vin cu ouă roșii la școală în ghiozdan, să ciocnesc ouă cu ceilalți copii din mahala, că nu am voie să postesc, că îmi este interzis să mă împărtășesc, nici când eram pionier, nici când eram utc-ist și nici când eram membru de martid. Auzeam eu așa, pe la colțuri că nu este voie, dar nimeni nu m-a prelucrat vreodată pe acest subiect, drept care:

- m-am cununat cu popă,

- mi-am botezat copiii,

- am botezat copii,

- am cununat tineri,

- am făcut toate la biserică.

Este adevărat că am auzit că unele licee impuneau elevilor să vină în noaptea de Înviere la cenacluri, la serbări sau la alte manifestări cultural-artistice, dar niciodată eu sau copiii mei nu am frecventat așa ceva, căci nimeni nu mi-a spus explicit că suntem obligați să ne confiormăm.

Se zicea că membrii ai partidului comunist nu trebuie să meargă la biserică, nu trebuie să roșească ouă, nu trebuie să se închine. Una se zicea și alta se făcea, căci oriunde mergeam vedeam cozonaci, ouă roșii și se spunea bogdaproste când cineva primea ceva de pomană. 

Circulau tot felul de legende cum că niște tineri au fost dați afară din universitate că s-a aflat că au făcut nuntă cu popă, că alții au fost dați afară din armată că și-au botezat copiii. Concret, eu nu am cunoscut astfel de cazuri, deși am trăit printre universitari cununați cu popă și printre ofițeri cu copii botezați în biserică, nu acasă chipurile să nu se afle la serviciu.

Deși partidul și statul comunist se zbuciumau să creeze omul nou, acesta întârzâia să se nască și nici nu s-a născut până a venit Revoluția din Decembrie 1989, drept care imediat au fost aruncate la gunoi doctrina comunistă și atitudinea reticentă față de biserică.

(28 aprilie 2018)