Monday, May 1, 2017

Managerul adevărat

Un manager adevărat își face singur programul, nu i-l face nimeni. 
El are o strategie.
El definește obiective pe baza strategiei.
El se ține de acea streategie.
Tot ce face este subordonta strategiei.
Toți subordonații lui execută ceea ce zice el.
Cetățenii  își definesc acțiuni după programul lui și nu invers.
Așa cum prostul are un miros specific, de se spune despre el că miroase a prost, nemanagerul miroase și el într-un fel și tocmai de aceea toți trag de el în toate direcțiile și el aleargă de colo până colo ca musca fără cap și la sfârșitul zile când trage linie, nu se vede nimic.
Se plângea un fraier că un mare tenor l-a refuzat pe el, X-ul cu bani, fără să știe că managerul foarte bun al tenorului îi construise respectivului un program pe trei ani înainte, iar a căuta să-l faci pe respectivul să participe la o șușe încropită, este o eroare.
Dacă privim la ce se întâmplă pe Dâmbovița-n gios, ca pe-un râu spumos și mâlăs și murdăricios, faptul că mulți manageri nu fac prea mare brânză pe mandatele lor, arată că ei fac ceea ce vor alții, ei înșiși neavând o agendă proprie, cum le-ar sta bine, dacă ar fi adevărați manageri. Niște nefericiți deplângeau că prezidentul nu și-a rupt câteva minute pentru a participa la nu știu ce eveniment nu știu pe unde. Din punctul meu de vedere, bine a făcut, dacă respectiva chestie nu a fost anunțată cu cel puțin 6 luni înainte. Un prezident are programul lui și el nu se subordonează oricui, ci merge după ceasul funcției sale, ce presupune detalieri cu 6 luni înainte, pentru a merge totul perfect, fără sincope.
Cei duși de val, crezând că devin populari dacă participă la tot felul de acțiuni organizate de tot felul de fundații și ONG-uri după cum acestora li se năzare, evident că pierd și bruma de capital de imagine pe care se străduie s-o dezvolte prin acțiuni gândite a la long. Managerul adevărat nu se lasă dus de val și nici atras de cântecele de sirenă fără valoare. Toți se învârtesc în juru-i gravitând ca semn al faptului că el urmează o strategie, cnumită uneori fir roșu conducător.


(01 mai 2017)

No comments:

Post a Comment