Thursday, May 4, 2017

Ajutorul de însoțitor

Acum, ajutorul de însoțitor se acordă pur și simplu dacă se face dovada că există o persoană aptă să asigure cerințele necesare unei persoane cu dizabilități, pentru ca această persoană să trăiască în condiții rezonabile.
În opinia mea, ajutorul de însoțitor trebuie acordat numai acelei persoane care a absolvit un curs de instruire care să-i permite cunoașterea acelor elemente specifice dizabilității persoanei, astfel încât acel ajutor să aibă eficiență maximă. Sunt persoane care au nevoi speciale legate de deplasare, de efectuarea unor exerciții fizice, de hrănire într-un anumit mod, de comunicare, dar și de instruire pentru a executa anumite activități. Toate acestea nu se deprind de către însoțitor decât după parcurgerea unor cicluri de instruire adecvate. Statul trebuie să aibă organisme specializate în a acorda astfel de certificate, după ce cursanții au parcurs serii complete, fără absențe, de instruire și mai ales, după ce fac dovada că au abilitățile de a fi eficienți în interacțiunea cu cel pentru care se aprobă acordarea ajutorului de însoțitor.
Nu trebuie menționat doar că ajutorul de însoțitor se acordă, ci cât de eficient este acel ajutor pentru persoana care este sprijinită prin această acordare.

(05 mai 2017)

No comments:

Post a Comment