Actualitatea lui NEGRUZZI

Pe când eram elev, mă întrebam de ce se scrie NEGRUZZI și nu NEGRUȚI. M-am lămurit, dar nu m-am convins. Atunci n-am înțeles cum este posibil ca un scriitor să rămână în literatură printr-o  singură operă literară, așa cum s-a întâmplat cu Costache NEGRUZZI care este foarte mare și învățat de elevi prin nuvela Alexandru Lăpușneanul. Când am mai citit, am văzut că un om rămâne în literatură și numai printr-un singur cuvânt. Mă refer aici la Gheorghe RANETTI, cel care i s-a adresat marelui I.L. CARAGIALE: Nu momente, ci monumente trebuia să numeşti admirabilul volum. Sar să revin la nuvela Alexandru Lăpușneanul lui NEGRUZZI așa cum se învață ea la școală de către elevi. Nuvela, are următoarele părți:

          I. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…!

 II. Ai să dai samă, doamnă!…

III. Capul lui Moțoc vrem…

IV. De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…

Această nuvelă, citită cu mare atenție, se dovedește a fi o scriere cu cheie, a cărei valabilitate este dovedită și în ziua de azi, numai că personajele, deși aceleași ca trăsături, poartă alt nume. Iată un fragment sugestiv:

Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să mușce, linge mîna care-l bate. El era mulțămit de făgăduința ce cîștigase; știa că Alexandru-vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. Deputații erau porunciți de Tomșa, ca neputînd înturna pre Lăpușneanul din cale, să-și urmeze drumul la Constantinopol, unde, prin jalobe și dare de bani, să mijlocească mazilia lui. Dar văzînd că el venea cu însuși învoirea Porții; pe de alta, sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa cerură voie să rămîie a-l întovărăși. Acesta era planul lui Moțoc ca să se poată lipi de Lăpușneanul. Voia li se dete.

Mai iată și un alt fragment interesant:

- De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. Ieri, cînd voiam să intru, o jupîneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului  meu și m-au oprit arătîndu-mi un cap țintuit în poartea curții; „Ai să dai seamă, doamnă! îmi zise, că lași pre bărbatul tău să ne taie părinții, bărbații și frații… Uită-te, doamnă, acesta-i bărbatul meu, tatăl copiilor acestora, care au rămas săraci! Uită-te!“ și îmi arăta capul sîngeros și capul se uita la mine grozav! Ah! Stăpîne! de atunci neîncetat văd capul acela și mi-e tot frică! Nu pot să mă odihnesc.

Fragmentul care evidențiază latura apoteotică a personajului Alexandru Lăpușneanul este:

Nu putu vorbi mai mult. Convulsiile îl apucară și un leșin grozav ca moartea îi îngheță trupul, încît mitropolitul și episcopii, crezînd că se sfărșește, îl călugăriră, puindu-i nume Paisie, dupre numele Petru, ce avea păn-a nu se face domn.

............

- Boaită fățarnică! adăogă bolnavul, zbuciumîndu-se a se scula din pat; tacă-ți gura; că eu, care te-am făcut mitropolit, eu te dezmitropolesc. M-ați popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulți am să popesc și eu! Iar pre cățeaua asta voi s-o tai în patru bucăți împreună cu țîncul ei, ca să nu mai asculte sfătuirile boaitelor și a dușmanilor mei… Minte acela ce zice că sînt călugăr! Eu nu sînt călugăr, sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!… Săriți, flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Dați! dați de tot! Eu vă poruncesc. Ucideți-i pre toți… Nici unul să nu scape. …A! mă-năduș!… Apă! apă! apă! — și căzu răsturnat pe spate, hîrcîind de turbare și de mînie.

.............

Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură; dinții îi scrîșneau și ochii săi sîngerați se holbaseră; o sudoare înghețată, tristă a morții prevestitoare, ieșea ca niște nasturi pe obrazul lui. După un chin de jumătate ceas, în sfîrșit, își dete duhul în mînile călăilor săi. 

Acest fel fu sfîrșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei.

La monastirea Slatina, zidită de el, unde e îngropat, se vede și astăzi portretul lui și a familiei sale.

Arta lui NEGRUZZI evidențiază o pagină tristă de istorie, în care trădările boierilor pământeni erau așa de frecvente și bazate pe dorința acestora de a-și păstra privilegiile. Ei făceau orice, chiar orice pentru a fi ceea ce au fost și mult mai mault decât atât. Ușurința cu care în zilele noastre nu știm cine a plătit o sumă uriașă unei organizații de inteligence, arată că obiceiurile au rămas aceleași. Sunt multe de zis, dar prezentul este tot așa de zbuciumat ca acum multe sute de ani și există multe crâmpeie de demult care se suprapun cu ceea ce se întâmplă azi. La un moment dat mă gândeam că acest Costache NEGRUZZI este un fel de NOSTRADAMUS al nostru, iar ceea ce se întâmplă de joi 12 ianuarie 2017, este o prevestire din anul 1840 pe când el a terminat și a publicat n uvele, vizionar fiind.

(15 ianuarie 2017)