Tuesday, January 10, 2017

Contratenorul Cezar OUATU

Știam destul de multe despre contratenori, mai ales că pe postul specializat de muzică clasică MEZZO au fost prezentate nenumărate opere create în vremurile în care aceștia erau absolut necesari pentru a interpreta roluri de doamne, când sopranele și mezzosopranele nu apăreau pe scene datorită unor restricții de ordin social. A fost și un film de prin 1994 despre frații Broschi, intitulat Farinelli și care aborda problematica de bază a contratenorilor. Desele apariții ale contratenorului Philippe JAROUSSKY m-au convins că mijloacele de expresie moderne pe care moile tehnologii multimedia le pune la dispoziție, fac din această categorie de interpreți, soliști la fel de importanți, îndrăgiți și de prezenți în spectacole exact  așa cum sunt tenorii.
Despre contratenorul Cezar OUATU, spre rușinea mea proprietate personală, nu am știut nimic până la apariția sa alături de celebra soprană Angela GHEORGHIU în emisiunea lui Mihai GÂDEA de la Antena 3 din 21 decembrie 2012. A fost o prezentare a tânărului Cezar OUATU, a particularității pe care o prezintă vocea sa și a studiilor făcute la Milano. Eu știu că densitatea soliștilor italieni pe metru pătrat este imensă, deci pentru orice altă categorite de soliști, adică tenori sau baritoni mi s-ar fi vorbit în acea seară, aș fi avut rezerve. Neștiind cum stă treaba cu contratenorii în Italia, mi-am zis că este o mare șansă pentru Cezar OUATU să se manifeste în țara bel canto-ului, mai ales că italienii au nenumărați compozitori care au scris opere în care contratenorii sunt necesari și mai ales că publicul meloman italian agrează astfel de muzică, ceea ce la noi cu certitudine nu se prea întâmplă.
Calitățile vocale ale lui Cezar OUATU, pentru mine ca nespecialist, dar ca iubitor de operă mi s-au părut foarte bune, însă dovada trebuie dată prin apariții în spectacole cu roluri complete, pentru a vedea cu adevărat rezistența, dramatismul, întinderea, adică într-un cuvânt, talentul artistului Cezar OUATU. Cântărețul a mai apărut la televizor la Antena 3 în mai 2013, a avut un spectacol la sala Patria intitulat One Voice Show în 24 noiembrie 2015. De asemenea, a fost în diferite televiziuni și a cântat live, ceea ce este mare lucru și se întâmplă foarte rar, numeroase bucăți muzicale ce aparțin unor zone foarte diferite, ceea ce este de apreciat, pentru cineva care este specializat pe muzică clasică. În sezoanele al VII-lea și al VIII-lea al showlui tv Te cunosc de undeva, cântărețul a participat fiind marele învingător, datorită faptului că a prezentat interpretări foarte reușite pentru bucăți muzicale precum Hallelujah, Copacul, Nu pleca, Melci, scoici, raci, dar și multe altele.
Am lăsat la urmă prezența lui Cezar OUATU la finala de la Eurovision din 18 mai 2013, în care a intrat pe poziția 14 cu cântecul It's My Life compus de Cristian Faur, ieșind pe locul 13 cu 65 de puncte. Am ascultat și am reascultat piesa de mai multe ori și am căutat să înțeleg care a fost problema celor 65 de puncte, iar răspunsul nu a fost prea dificil de găsit. Vocea a fost foarte bună, cântecul a fost foarte bun. Cei care au gândit momentul au avut limite de abordare din moment ce chestia aceea cu ridicatul în sus a avut caracter repetat din moment ce și concurenta R. Moldova a avut exact același ghidușie cu înălțarea podiumului.. Dansatorii erau mai degrabă gimnaști care executau un număr de gimnastică artistică și muzica era pe planul al doilea, ca fundal. La un moment dat, gimnaștii acopereau imaginea cântărețului. Într-un cuvânt, cu acea regie, absolut neinspirată, interpretul și compozitorul au pierdut cel puțin 15 puncte. A mai fost un aspect și anume, Cezar OUATU nu era un interpret cunoscut în diaspora și voturile românilor de acolo nu au ajutat în obținerea unei poziții mai bune. În plus, eșarfa aceea și acel scurt solo de final la dans au trecut piesa și interpretul în planul al III-lea ceea ce evidențiază grave carențe de management în echipă din moment ce regia a fost așa de slabă. Chiar găsesc potrivită o pauză în ceea ce privește participările noastre la Eurovision din moment ce rezultatele sunt așa de modeste.
Cezar OUATU este un bărbat de 36 de ani, în plină forță creatoare, ceea ce impune derularea marilor proiecte anunțate de el la primele apariții în emisiunile lui Mihai GÂDEA. Voi fi foarte bucuros să văd un afiș unde apare numele Cezar OUATU în dreptul unui rol în una din operele Partenope de Haendel în rolul lui Arsace, Alcina tot  de Haendel în rolul lui Ruggiero sau în Flautul fermecat sau în alte opere, dacă nu se pun în scenă la ONB, la sala Radio este posibilă realizarea unor reprezentații așa cum se obișnuiește în cazul în care în concerte sunt voci excepționale.




(11 ianuarie 2017)


No comments:

Post a Comment