Amnistia și grațierea

Sunt niște realități cutremurătoare cu care societatea românească se confruntă dintre care enumăr:

- lipsa locurilor de muncă;

- nicio preocupare pentru a crea locuri de muncă;

- prețurile prea mici la băutură;

- încurajarea nemuncii;

- lipsa elementelor de reglare;

- legi ineficiente;

- pasivitatea societății;

- sistemul educațional îmbâcsit;

- formele facile de a administra corecții;

- folosirea bugetului fără rost;

- lipsa celor 7 ani de acasă;

- lipsa fricii față de Cel de Sus.

Toate acestea au dus la:

- furturi;

- jafuri;

- ultraj;

- violențe;

- crime;

- accidente.

Nenumărați dintre autorii fărădelegilor înfundă pe bună dreptate pușcăriile.  Absența elementelor de reglare duce la 

- supraaglomerarea pușcăriilor;

- necesitatea alocării de resurse imense;

- obligativitatea de a respecta regulile UE.

În vremurile de demult, pușcăria se făcea la ocnă și respectivilor li se zicea ocnași, se făcea în locuri unde riscurile și munca brută erau pe primul plan și pușcăriașii mergeau la stuf, la cariere de piatră sau la canal. Cu timpul pușcăriașii au fost scoși la munci în construcții, în agricultură sau în transporturi. Societatea avea multe elemente de reglare și chiar și în aceste condiții pușcăriile deveneau neîncăpătoare. În vremea comunismului un singur om decidea amnistia sau grațierea. Eu i-am apucat și pe Gheorghiu-Dej cel care în 1964 i-a amnistiat pe deținuții politici, dar și pe Ceaușescu, cel care a dat un decret chiar de ziua lui în 1988 pentru a amnistia niște pedepse și pentru a reduce alte pedepse. Acum pușcăriile sunt arhipline, nu s-a construit nimic, societatea nu a acționat în niciun fel, vor veni amenzi de la UE și nu este ieșire. Calea cu amnistia sau grațierea nu este acceptată nici de justiție și nici de prezident. Procesele la CEDO curg pentru condiții inumane. Toți ridică din umeri și se fac că nu văd. Că nu avem autostrăzi se datorează exact acestui mod păgubos. Problema există. Ideia este de a enumera soluții. DEÂe a le ierarhiza și de a alege una dintre ele. A nega evidența este o mare eroare. Constrirea de pușcării durează 5 ani. În acești ani nu se vor goli pușcăriile. Cred că o soluție este grațierea unor pedepse care nu se referă la acte decorupție sau la violențe. Eu la viața mea am întâlniti tot felul de oameni dintre care unii:
- spun tot timpul că nu este bine ceea ce faci, dar nu  vin cu o ideie;
- spun tot timpul că nu este bine ceea ce faci, dar   vin cu o ideie;
- spun că nu este bine și tac;
- spun că e  bine și merg mai departe;
- spun că e bine și dau o soluție mai bună;
- nu sunt interesați de nimic;
- critică cu voce tare pe la colțuri deși au avut prilejul de a da soluții.
Amnistia și grațierea sunt concepte de mii și mii de ani și fiecare societate le-a găsit soluție sau le-a pus sub preș până când au răbufnit revoltele în pușcării de nimeni nu mai știa ce să facă. În opinia mea, nu trebuie descoperită apa caldă, ci trebuie văzut cum lumea spălată din vestul Europei a rezolvat problema suprapopulării pușcăriilor. Nu am zis că Amnistia și grațierea sunt soluții, dar la un moment dat când deciziile au fost proaste, acestea devin singurele soluții pentru a iesi dintr-un clinci de necontrolat.

Acum văd că sunt nenumărați care trăncănesc despre amnistie și despre grațiere fără să le cunoască conținutul și macină vorbe pentru a se afla în treabă. Atât.

(18 ianuarie 2017)