Mesajele de Anul Nou

De Anul Nou se obișnuiește ca persoanele importante dintr-un stat să spună poporului câteva cuvinte. Depinde foarte mult de om, cum își structurează discursul. Dacă este un tip plin de sine, va vorbi despre:

- realizările de sub comanda sa 60%;

- ce-și propună el să facă în viitor 30%;

- cât de important este că el conduce 9%;

- urări netradiționale, compuse ad-hoc 1%.

În cazul unui discurs decent ce nu depășește 5 minute, vorbitorul:

- glorifică poporul 30%;

- face un inventar al succeselor țării 30%;

- vorbește despre un viitor mai bun 30%;

- face urări tradiționale 10%.

Unele persoane importante preferă băi de mulțime în care:

- fac urări de la o tribună improvizată;

- desfac sticla de șampanie și ciocnesc;

- se prind în horă, deci petrec.

Cred că toți cei care sunt îndreptățiți să se adreseze popoarelor lor, trebuie să fie măsurați când vorbesc, să fie conciși, să dea optimism celor cărora se adresează, să fie tonici și cu inima deschisă. Dacă au o cupă, să o ridice și să o închine simbolic pentru sănătatea, prosperitatea și fericirea semenilor lor. Bineînțeles că discursul se va încheia cu tradiționalul de La mulți ani! De-a lungul anilor, am avut ocazia să ascult mesaje de Anul Nou transmise la radio și mai apoi la televizor de Gheorghiu Dej, apoi de Ceaușescu, apoi de Ion Iliescu, de Emil Constantinescu, de Traian Băsescu și de Klaus Iohannis.

Mesajele lui Gheorghiu Dej erau monogtone, convenționale și politice.

Mesajele lui Ceaușescu erau lungi, plictisitoare, enervante, goale și simpliste.

Mesajele lui Ion Iliescu erau incolore, predictibile, lemnoase, adormitoare și neclare.

Mesajele lui Emil Constantinescu erau neplăcute, cu lungimi enervante și mucegăite.

Mesajele lui  Traian Băsescu nu știu cum au fost pentru că nu le-am urmărit.

Mesajele lui Klaus Iohannis au caracter oficial, ușor și distant și reci.

Mi-aș fi dorit să fi avut un prezident gen Barak Obama, uman, simplu, comunicativ, prietenos și mai ales înțelegător. Ar fi avut un mesaj despre care să cred că a fost scris special pentru mine, lucru care să-l creadă tot românul. Până acum n-am trăit niciodată un astfel de moment, să am senzația că cel ce vorbește de la tribună mi se adresează mie, fără însă să spună explicit: bă, ivane! Nici nu mai sper. Când raportul dintre  salariul  minim la salariul celui din vârf este de nivelul a zecilor de ori, fiecare privește aceeași lume și cu alți ochi, dar mai ales în alte culori.

(01 ianuarie 2017)