Sunday, December 11, 2016

S-a terminat calvarul!

Luna de zile în care s-au canalizat eforturile unei națiuni sub numele de campanie electorală, s-a încheiat. Țara a parcurs o lună de calvar în care toți arătau spre  toți cu degetele pentru a-și învinovății adversarii. Nu a fost nicio clipă vorba de dezbateri de idei. Când eram copil, la mine în mahala, aveam câteva femei care când îcepeau să se certe, o făceau profesional. Chiar își puneau poalele-n cap. O făceau natural, cu gesturi sigue, ca niște adevărate artiste. Se vede de la o poștă când cineva mimează, dar devine dramatic atunci când o face prost.
S-a terminat calvarul, căci deși mie îmi place să văd actori, dar actori buni. Ori, acum, pe o perioadă de o lună, am fost chinuit de niște cabotini, care nici replicile nu și le cunoșteau, iar cu gesturile stăteau chiar foarte prost.
S-a terminat calvarul în care vedeam cum oamenii fac calcule foarte proaste. Să vezi cum maturii nu-și dau seama că dacă dintr-un număr scazi un număr mai mare ca zero, este clar că valoarea inițială scade. Mi s-a părut absolut inadmisibil în această zi să văd cum unii se cred deștepți fără ca să-i recomande niște realizări concrete. 
Bine că s-a terminat acestă lună care m-a enervat cumplit cu replicile de doi bani ale unora care în 27 de ani și-au dat măsura mediocrității. Am văzut cum empirismul dâmbovițean a exclus regulile de bază ale managementului politic. Credeam că lucrurile sunt pe o direcție, dar văd ca totul se năruie din cauze care nu se văd, dar care sunt din ce în ce mai vizibil. Din când în când îmi revin în minte o intrebare și un răaspuns dat undeva în Olanda de un mare personaj al lumii, uternic și cu siguranță care știa totul, dar a spus că chiar nu știe nimic. 
Cine are timp să caute în negurile istoriei, trebuie să depășească obsesiile scenariilor și să se vadă cu claritate pas cu pas ce s-a întâmplat, dar nu numai simplist, ci ținând seama de interacțiunile dintre toți factorii, căci lucrurile nu sunt nici simple, nici clare. Când s-a arătat curcubeul în noiembrie 2002, președintele USA a zis ceva epocal, îndemnândune să. Nimic nu este jocul hazardului, ci totul este rezultatul unui calcul exact. A auzit cineva de jocul dominoului? Dacă, da, pisele încă sunt în mișcare. Recordul mondial este în jur de 7 minute.


(11 decembrie 2016)

No comments:

Post a Comment