Tuesday, December 6, 2016

Manea MĂNESCU: să fim etanși

A fost o perioadă în care profesorul Manea MĂNESCU intrase într-un con de umbră după ce fusese înlocuit de la poziția de prim-ministru. Având ceva mai mult timp liber, organiza ședințe de catedră unde:
- dădea mâna cu toată lumea;
- trona pe un scaun și nimeni nu era în preajmă-i;
- asculta cu atenție discursuri laudative la adresa sa;
- zâmbea disprețuitor gând lingăii exagerau;
- ne privea pe toși de sus și superior, dar cu înțelegere;
- nu punea întrebări, dar nici nu întrerupea.
La finalul unei astfel de ședințe de catedră derulată după un șablon care îi plăcea, Manea MĂNESCU a luat cuvântul. A vorbit foarte mult și a arătat că matematicienii de la Institutul de matematică nu trebuiau să refuze calculatprul că acest aspect l-a înfuriat pe odios de i-a desființat. N-a zis-o el așa de colorat, dar esența aceasta era. A mai zis că în America istoricii sunt folositți pe bani grei la consultanță atunci când se fac filme istorice pentru haine, pentru podoabem, pentru arme și pentru planuri de luptă. La un moment dat, Manea MĂNESCU a zis:
- Noi trebuie să fim etanși pe cursuri și pe seminarii.
Mulți ani am stat și am tot cugetat cum vine să stăm etanși pe cursuri și pe seminarii. Abia acum de când merg la sală la AVAC am găsit un răspuns pentru că m-am apucat să mă documentez asupra unor aspecte. 
Manea MĂNESCU se gândea la cererea întreprinderilor, combinatelor, platformelor industriale, în ceea ce privește cunoștințele pe care trebuie să le aibă absolvenții noștri. Când Manea MĂNESCU ne-a zis să fim etanși, s-a gândit că noi trebuie să cunoaștem ce cereau beneficiarii noștri, noi fiind producătorii de informaticieni, statisticieni și ciberneticieni. Noi trebuia să le livrăm produse de calitate, adică studenți care să se integreze rapid la locurile lor de muncă și să aibă cunăștințele necesare să fie în stare să rezolve problemele de la locurile lor de mică în condiții optime. El folosea niște concepte precum triada învățământ-cercetare-producție, binpmul muncă și eficiență și încă vreo câteva. Stau acum și mă minunez cât de puțini etanși sunt mulți dintre profesorii care formează specialități pentru care studenții nu-și găsesc acoperire cu cunoștinle în piața muncii,mulți dintre absolvenți de facultăți prestând munci inferioare calificării lor.


(05 decembrie 2016)

No comments:

Post a Comment