Saturday, April 26, 2025

Despre învinși

Într-un război există un învingător și un învins. Dacă cel care a declanșat războiul văzându-se virtualul învingător și chiar este învingător, lucrurile au un anumit statut, căci de pe poziția de învingător și-a atins obiectivele și strategia pe care s-a bazat pentru declanșarea războiului s-a dovedit corectă și ca la orice meci de fotbal, este 1 - 0 pentru el. Istoria consemnează războaie de acest fel și rezultatele au fost cu mult peste așteptările de la care s-a pornit războiul, pentru că întotdeauna învinsul pierde cu mult mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată, chiar în cele mai defavorabile scenarii.
Dacă cel care pornește un război are o strategie greșită și deși calculele îl arată învingător, realitatea contrazicându-l pe câmpul de luptă și din învingător virtual, devine în realitate un învins, condițiile păcii impuse de învingător îi sunt absolut defavorabile, efectele fiind catastrofale pe termen lung în ceea ce privește:
- dezmembrarea statului,
- pierderea de teritorii,
- capitularea necondiționată,
- limitările privind armata,
- limitele privind producția de armament,
- derularea proceselor privind crimele de război,
- plata despăgubirilor de război,
- schimbarea regimului politic,
- acceptarea armatei de ocupație,
- instaurarea de guverne marionetă.
Pentru evitarea războaielor, buna vecinătate, colaborarea și climatul de respect sunt esențiale, căci într-un război în care o  parte pornește din start ca parte slabă, fără dotări militare esențiale, cu armată având nivel de pregătire mediu, iar cealaltă parte este de multe ori mai puternică din toate punctele de vedere, riscul ca partea beligerantă puternică să fie învingătoare este extrem de mare, chiarc dacă pe hârtie, partea mai puțin puternică ar fi considerată cu șanse de câștig. Cel mic și slab, trebuie să deruleze astfel de politici care să-l facă pe cel mare și puternic să nu-și dorească un război, căci un război pornește dintr-un motov clar. Nu există un război care să pornească fără motiv, doar dintr-un moft oarecare. 
Indiferent cum stau lucrurile, după un război, învinsul pierde totul și ceea ce-i rămâne este exact ceea ce se obține la masa tratativelor. Abia atunci învinsul vede ce greșeli a făcut când a generat acele condiții care au declanșat războiul, dar este mult prea târziu. În acest caz, războiul este privit ca mod de reglare a unor erori de politică ale învinsului, căci între părți dialogul a încetat să mai existe din clipa în care învinsul și-a estimat eronat potențialul și a crezul că pe câmpul de luptă va fi învingător. Calculele sale pe hârtie s-au dovedit eronate și derularea războiului arată că intervin noi factori care schimbă raportul de forțe și cel ce se credea virtual învingător, pierde bătălie după bătălie, ajungând să capituleze.






(26 aprilie 2025) 

No comments:

Post a Comment