Prezența omului providențial

În clipa când apare omul providențial, toată lumea se încolonează în spatele lui și-l urmează. Așa a fost și la Revoluția din 1989. Îmi aduc perfect aminte cum pentru câteva ore, unii umblau cva muștele fără cap de colo până colo, nefiind în stare să scoată pe gură două vorbe cu cap, care să definească obiective și acțiuni  și pe care poporul să le urmeze . Când a venit Ion ILIESCU în studioul 4 s-a făcut liniște, omul și-a intrat în pâinea de om providențial, deși pălăria era mult prea mare pentru țeasta lui. Dacă Ion ILIESCU era cu adevărat omul providențial:
- era perceput ca persoana venită din cer să fie urmată necondiționat,
- avea geniul de a organiza lucrurile încât deciziile lui să fie ascultate,
- nimeni altcineva nu se interfera cu cele zise de omul providențial,
- se clarificau toate aspectele și nu mai era loc pentru diversiuni,
- dispăreau elementele de vendetă care au dus la crima din 25 decembrie 1989,
- se producea o adevărată revoluție cu schimbarea din temelii a societății.
Revoluție nu însemna nici modernizarea comunismului, nici restaurația monarhiei și nici instaurarea regimului corupt al mediocrității. Din toate, Ion ILIESCU a ales să instaureze regimul corupt al mediocrității, al frustraților și al celor marginalizați de Nicolae CEAUȘESCU pentru incompetență. Prezența omului așa-zis providențial, căci Ion ILIESCU nu a fost omul providențial, dar așa l-au impus slugile din jurul său din varii interese, trebuia să conducă la realizarea tuturor salturilor calitative în societate, cerute de revoluționari, fără a se opera cu jumătăți de măsură. Revoluția trebuia să măture vechiul și să instaureze noul în societate, dar trebuia să ai cu cine face așa ceva, nu cu Ion ILIESCU.

(5 august 2022)