Candy stăteam cu casa în Berceni, din când în când liniștea nopților era sfâșiată de urletele ca din gură de șarpe ale unei femei bătute de bărbatul ei. De la mine din dormitor se vedea exact unde era camera de tortură. nefericita femeie stătea într-un bloc de 4 etaje, chiar la ultimul etaj. În acel bloc aveam o cunoștință pe care când am întâlnit-o i-am zis că pe scara cu pricina nu sunt oameni ci bestii, din moment ce femeia e bătută și nimeni nu-i sare în ajutor. Cunoștința aceea mi-a zis că oricine merge la ușa ei să vadă despre ce este vorba, femeia bătută deschide ușa și le spune oamenilor:
- Mă bate. Lasă să mă bată. E bărbatul meu și o face că mă iubește!
Am ajuns la concluzia că ei chiar îi plăcea să fie bătută, adică avea o doză de masochism. De atunci am căutat să înțeleg dacă masochismul este doar ceva izolat sau este o caracteristică importantă a unei categorii ceva mai largi de oameni ai acestui pământ.
Unii spun să fie bine, să nu fie rău. Am impresia că masochiștii spun să fie rău, ca să fie bine. O fi și asta o filosofie, căci altfel nu se explică cum după avalanșa de nasoleli care se produc în cascadă de câteva luni, oamenii sunt răbdători și încasează lovitură după lovitură, zâmbind și păstrându-și optimismul debordant, exprimat prin procente imense acordate unor partide care se dovedesc groaznice din punct de vedere al deciziilor și mai ales al proiecțiilor pentru viitorul apropiat.
Unii vorbesc despre manipulare, alții vorbesc despre pasivitate, alții vorbesc despre ignoranță. oricum s-ar pune problema, adevărul este undeva la mijloc, un amestec între speranță că cei veniți din opoziție la putere sunt altceva și li se semnează cecuri în alb, iar cei care au plecat sunt oile negre care nu mai au drept nici să behăie, nici să ridice capul și nici să respire.
Mea ce este extrem de interesant se leagă de faptul că arta de a găsi vinovați altundeva decât pe plaiurile mioritice nu ne-a părăsit, iar arătatul cu degetul și utilizarea acelui AMR fatidic sunt parte din arsenalul cu care noi trecem prin istorie ca găsca prin apă, adică nu ne udăm, dar ținem capul sus, fără a avea un motiv anume, căci autostrăzi nu avem, oricine ne scuipă în freză cu nonșalanță și noi zâmbim, iar timul trece implacabil, prin locurile unde fix, nu se întâmplă nimic în afara unor chestii de cosmetizare, banale, facile și inutile.
(03 februarie 2020)
No comments:
Post a Comment