Pe Sergiu COMAN îl cunosc din vara anului 1976 pe când el era student care trecuse în ultimul an la Secția de Cibernetică Economică din Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică din ASE, iar eu eram aistent universitar, care coordonam practica în producție a studenților la CIPA Rm. Vâlcea, mai concret la Sectia de policlorură de vinil. De atunci am ținut legătura și am reușit o excelentă colaborare de lungă durată cu Sergiu COMAN, reușind să încheiem cu succes un stagiu doctoral încheiat în 5 aprilie 2002, când el a susținut cu succes teza de doctorat Prototipizarea sistemelor de programe. Am convenit de comun acord să realizăm acest interviu. Răspunsurile lui au în față SC de la Sergiu COMAN, iar întrebările mele au în față II de la Ion IVAN.
II: Când ai terminat facultatea?
SC: 1977
II: Ce facultate ai terminat? Ce secție a facultății?
SC: Facultatea de Calcul Economic şi Cibernetică Economică, Secţia Cibernetică Economică, 1972 – 1977.
II: Pe ce durată s-au întins studiile?
SC: 5 ani
II: Care erau materiile de informatică studiate?
SC: Limbaje algoritmice de programare; se pot adauga: Sisteme de calcul, Teoria reglării automate, Cibernetică economică, Proiectarea şi organizarea sistemelor de conducere cu mijloace de prelucare, Organizarea şi proiectarea sistemelor informaţional-economice, etc.
II: Care dintre materii te-au atras mai mult?
SC: Limbaje de programare (doream să fac ceva concret şi nu numai teorie), Metode de cercetare a pieţei, Doctrine economice, Cercetări operaţionale, Teoria deciziei, Metode şi tehnici de simulare, Prognoza economică-socială, Metode de calcul şi analiză a eficienţei investiţiilor, etc. Altele, precum cele două de Economie politică, au contribuit la o cunoaştere mai buna a lumii, a evoluţiei şi a motoarelor acesteia.
II: Cât din ceea ce ai învățat în facultate ți-a folosit în producție?
SC: Cam 70%, ţinând cont de crearea unui orizont de cunoştinţe ce mi-au permis o abordare mai bună a sistemului de informatizat, a relaţiei cu beneficiarii. Am coordonat în timp şi alte compartimente decât cel de informatică. Desigur, procentul este subiectiv.
II: Cât de lungă a fost perioada de acomodare cu noul loc de muncă?
SC: Aproximativ o luna, când am intrat pe deplin în pâine prin preluarea unei aplicaţii de dezvoltat.
II: A fost bună la ceva practica în producție din timpul studenției?
SC: Am facut practică la muncile agricole (Popeşti-Leordeni şi Feteşti), la ITC, la Electromagnetica (angajat) şi la CIPA Râmnicu Vâlcea; au fost utile, am luat contact cu lumea reală, deşi mai aveam destulă experienţa în producţie din perioada vacanţelor din liceu şi nu numai.
II: Cât la sută din ceea ce te-a învățat școala ți-a folosit efectiv în producție?
SC: Cam 40%, în cele strict legate de o mai bună cunoaştere contextuală a sistemul de informatizat.
II: Pe ce calculatoare ai lucrat?
SC: FELIX C-256, FELIX-5000, mainframe IBM, AS/400, servere PC, PC-uri şi precursori.
II: Ce aplicații ai realizat și cum au făcut ele să se dezvolte organizația unde munceai?
SC: Am realizat numeroase aplicaţii pentru departamentele de proiectare, contabilitate, financiar, aprovizionare, desfacere, producţie, etc. Fiecare a uşurat munca beneficiarului, i-a înlocuit munca de rutina, i-a permis accesul la informaţii din alte compartimente prin intermediul sistemul informatic, i-a potenţat munca, l-a scutit de multă hărţogăreala, a contribuit la îmbunătăţirea procesului decizional, etc. A îmbunătăţit munca compartimentelor prin informare on-line asupra stadiului producţiei, nivelului stocurilor, etc., prin asigurarea unei integrări informatice a activităţilor din diverse compartimente. De exemplu, o problemă mai explicită era gestiunea integrată a facturilor furnizor şi client; la o intreprindere ce produce produse complexe, există multe aprovizionări şi multe livrări către alte intreprinderi, către diverşi colaboratori. Relaţiile intreprinderii cu celelaltele erau de aşa natura că existau foarte multe livări încrucişate între ele, lanţuri de compensări, etc. Era ceva balamuc în serviciile de aprovizionare, desfacere şi financiar – care era la mijloc. Cei de la Desfacere spuneau delegatului altei intreprinderi că nu-i poate livra marfa că are listă de la Financiar în care el apare cu restanţe de plată. Acesta suna la Financiar la noi să explice, la ei, se trimiteau faxuri pentru a se demonstra plata, etc. Nervi şi timp pierdut. Prin integrarea aplicaţiilor, Desfacerea şi Aprovizionarea puteau vedea pe ecran situaţia exacta la zi a facturilor şi plaţilor, simplu, civilizat şi elegant.
Au fost două aplicaţii pe care le-am realizat şi care erau mândria noastra în şedintele CTE-ului de informatică a Ministerului Construcţiilor de Maşini.
Prima era de analiză stochastică a calităţii producţiei în secţiile de producţie, pretabilă mai ales la prelucrările prin aşchiere.
Alta a fost de Proiectarea croirii automate a reperelor din tablă şi normarea debitării. Am colaborat cu un specialist de la un institut de proiectare ce a programat un algoritm realizat de dl Fabian.
II: Cum era ciclul de dezvoltare software?
SC: Toate aplicaţiile au fost realizate de către specialistii intreprinderii. Ciclul de dezvoltare urmărea dezvoltarea etapizata a aplicaţiilor, a legăturilor dintre acestea. S-a realizat un MRP cu aproape toate componentele necesare. Desigur, cele cu mai puţine interdependenţe s-au realizat mai rapede, au contribuit la o mai bună imagine şi accesibilitate a informaticienilor. Nu pot să spun ca s-a respectat un model de dezvoltare anume, s-a făcut mai degrabă un mix, de la caz la caz. Nu exista un model general aplicabil. Primul sistem informatic s-a realizat etapizat în COBOL şi a necesitat mai mult de cinci ani până la finalizare; au fost multe etape premergătoare, mari consumatoare de timp, cum ar fi cele de codificare a materialelor, a colaborărilor, a produselor şi reperelor, etc. Desigur, a intrat în funcţiune treptat. Urmatorul sistem informatic s-a realizat în SOCRATE prin reproiectarea vechiului sistem, în aproximativ trei ani; au fost perioade de funcţionare simultană necesare trecerii de la unul la altul fără incidente. Al treilea sistem informatic s-a realizat în dBase V, în aproximativ doi ani prin reproiectarea celui anterior.
II: Ce ne spui despre cheltuielile din informatică?
SC: La început, în anii ’70 – ’80, cheltuilile se duceau mai mult pe salarii şi pe ore de calculator închiriate la deţinătorii de mainframe-uri. În intreprindere exista atunci puţina tehnica de calcul, erau practic doar perforatoare şi verificatoare de cartele. Treptat s-a avansat la culegerea datelor pe suport magnetic cu ceva mai multe cheltuieli pentru achiziţionarea şi service-ul acestor echipamente. La momentul primirii aprobării pentru achiziţionarea a două mainframe-uri FELIX 5000 (începutul anului 1990), ponderea cheluielilor pe echipamente a trecut pe primul plan. Acestea aveau ele însele cerinţe speciale, sala specială cu podea şi tavan fals, instalaţie de climatizare, instalaţie automată de stins incendiile cu CO2, bandotecă, uşi anti-foc, etc.
Ceva mai tărziu, am trecut la reţea de PC-uri cu server PC, cu o cheltuială semnificativă. Cheltuieleile de software au fost minime, nu s-a achiziţionat un MRP, neexistănd unul care să se potrivească la specificul producţiei noastre industriale, fără a primi acces la surse şi mai ales fără a dispune de sumele extrem de mari cerute. Pe deasupra, multe dintre ele erau scrise în limbaje de programare mai vechi (RPG de ex.), depăsite pentru noi la acea dată. Doar o firma americana deţinatoarea unui ERP de top s-a dovedit deschisă la cerinţele noastre pe care le-am discutat cu un reprezentant al firmei din Anglia, dar angajamentele noastre în proiectul comun pentru Romania ar fi fost destul de mari şi mai greu de acceptat de către conducerea uzinei. Începusem discuţii cu mai multe centre de calcul (Republica, Danubiana, Dacia şi Tractorul) în vedera realizării în comun a unui MRP.
II: Cum ți s-au părut restricțiile de viteză și de capacitate de stocare a informațiilor?
SC: Viteza juca un rol important încă de la începuturile informatizării. Atunci erau mai mulţi chiriaşi (intreprinderi) ai unui mainframe deţinut de o firmă, fiecare cu urgente de prelucrare cam în aceiaşi perioada a lunii. Am rezolvat aceasta problemă cu ceva efort şi am capătat prioritate la programarea la calculator. A constat în scrierea mai multor programe cum ar fi: bioritmul, prognoza sexului unui copil pe perioade de concepţie, prognoza compatibilitaţii sexuale a partenerilor pe perioade, calendarul la femei, şi bine’nţeles calendarele anuale cu poze incluse realizate pe imprimante cu tambur sau cu lanţ prin supraimprimare. Aveam contracte cu mai multe entitaţi ce aveau mainframe-uri şi cănd apăream la ele, eram aşteptat de operatori şi de ceilalţi utilizatori cu liste de date pentru aceste probleme de importanţa extremă, intrînd cu prioritate în sala calculatorului şi putând executa astfel mai repede şi lucrarile mele pentru intreprindere.
Capacitatea de stocare era un factor stresant în anii ’70 – ’80 şi nu numai atunci. Trebuia să grupezi câmpurile de date numerice cât mai optim în grupuri şi să le împachetezi . Câmpul data calendaristică a reprezentat o adevărata provocare; unii au ales să-l faca cu şase cifre şi i-a apucat plînsul în anul 2000, cei mai mulţi au ales să-l utilizeze cu opt cifre. O abordare intresantă am gasit la o companie din Franţa – descrierea datei de tip Julian (ziua şi luna nu mai ocupau patru cifre ci numai trei – adică a câta zi a anului era, dar necesita accesarea acestei date printrun algoritm care să ţina cont de an). Datele erau memorate la început pe sisteme de discuri amovibile şi benzi magnetice, cu capacităţi limitate şi cu numeroase operaţii de salvare – restaurare fişiere, interclasare fişiere, etc. Desigur, şi timpul de execuţie a lucrărilor era afectat, timpul de accesare a datelor era destul de mare comparabil cu cel de mai tîrziu. La momentul cumpărării mainframe-urilor FELIX 5000 am cunoscut mai multi specialişti din Fabrica de calculatoare care le construiau; unul dintre acestia (parcă dl. Bulboacă) scrisese şi realizase un cuplor pentru hard-discuri. Cu dificultaţi, intreprinderea mi-a achiziţionat din afară opt hard-discuri şi am avut astfel cele mai moderne mainframe-uri fabricate în tară, cei drept la apusul erei acestora. Acestea erau posibilităţile acelor vremuri pentru a asigura necesarul de servicii informatice ale intreprinderii.
Desigur, în timp aceste probleme au dispărut aproape în totalitate.
II: Când ai lucrat de unul singur la un calculator?
SC: Prima oară am lucrat singur la un calculator prin 1991 sau 1992 când am reuşit să am un PC şi am început studiul acestuia, a posibilitaţilor şi utilitataţii acestuia atât pt noi ca dezvoltatori cât şi pentru beneficiari.
II: Câți ani aveai când ți-ai cumpărat propriul computer?
SC: La 40 ani, probabil în 1992, era destul de scump şi aveai probleme cu compatibilitatea componentelor sale.
II: Prin ce a fost diferit laptopul personal față de calculatorul de la muncă?
SC: Prin mobilitate; am avut şi un laptop Compaq cu imprimantă pe baterii ce putea fi o unitate de lucru mobilă. Calculatorul de la muncă avea desigur o arie mult mai largă acces la date.
II: Ai o bibliotecă cu cărți de informatică?
SC: Da, la două dintre ele am fost colaborator, sub coordonarea dlui Profesor Ivan.
II: Te-ai abonat la reviste de informatică?
SC: Nu, doar mai cumpăram de la chioşcurile de ziare.
II: De ce crezi că la noi n-a rezistat nicio revistă de informatică românească?
SC: Ca orice afacere trebuie să aiba un prag de rentabilitate; fără atractivitate pentru cititori şi fără un număr minim de cititori / sponsori – nu au nicio sansă.
II: Cum afli care sunt produsele software pe care ar trebui să le ai la locul de muncă?
SC: Pentru compartimentul de informatică, sunt cele necesare gestionării echipamentelor şi dezvoltării de produse software. Pentru beneficiari, tot noi le stabileam, în functie de cerinţele (fişei) postului. Cred că în majoritatea cazurilor e nevoie de un editor de texte şi tabele de calcul, acces la bazele de date ale companiei, la cele ale altor entităţi, la programele informatice ce te asistă în activitate, la Internet (Infernet).
II: Ce strategie ai alege să faci software de calitate?
SC: Depinde ce se înţelege prin calitate. Aş înţelege că un software este de calitate atunci cînd asistă beneficiarul în munca sa, simplu şi eficient, îi oferă posibilităţi de a face diverse analize care ar potenţa munca sa, oferă posibilităţi de interacţiune cu cei adiacenţi activităţii sale, este fiabil şi disponibil. Am rămas la ideea prototipizării producţiei de software. În sustinere, într-un articol citit din colecţia dlui Profesor Ivan, autorul (parcă Yourdon) susţinea că produsele software trebuie să fie suficient de bune şi nu exhaustive.
II: Cum a fost primul program scris de tine?
SC: În facultate, în FORTRAN, începînd cu diverse programe cerute la cursul de Limbaje de programare, mergând până la programe mai complexe de statistică matematică şi de programarea stochastică a pruducţiei, alături de diverse programe în COBOL pentru mici aplicaţii. Desigur, cu multe erori la început, o bună parte datorate perforării (uneori fără interpretare) a cartelelor de program.
În producţie, primul program a fost unul de interclasare COBOL a două fişiere secvenţiale aflate pe benzi magnetice. A fost programare structurată (1977). Utilitarul de interclasare crea probleme colegului ce avea o aplicaţie cu aceasta cerinţa, iar incercarea sa în COBOL (artizanal) nu mergea întotdeauna.
Ca aplicaţie, a fost una de gestiune a normelor de consumuri de materiale pe produse, în COBOL (1977).
II: Care a fost relația cu utilizatorii primului tău program?
SC: A fost una constructivă, de colaborare, au înţeles necesitatea şi avantajele, necesarul suplimentar de muncă iniţială - finalizată pozitiv. Chiar cu avantaje conexe pentru ei (1977) – aveau hârtie de calculator berechet pentru diverse lucruri, inclusiv ca ambalaj pentru pachetul de mâncare luat la serviciu (nu erau la modă mall-urile, fast food-urile, etc. pe atunci).
II: Care au fost limbajele de programare în care ai lucrat?
SC: Am lucrat în FORTRAN, COBOL pe mainframe FELIX, SOCRATE pe mainframe FELIX, dBase V pe reţea de PC-uri, COBOL pe mainframe IBM, COBOL pe AS/400, DB2, ADELIA pe AS/400, un început de RPG şi PL/1.
Aş mai vrea să menţionez ceva specific acelei perioade (’70 – ’80). Programele se scriau pe foi de programare, acestea mergeau la perforare şi cu teancul de cartele ce reprezenta programul, mergeai la calculator. Atunci erau puţine mainframe-uri, iar cei ce nu aveau, mergeau la intreprinderile care aveau şi cu care aveam contract. Drumul îl faceai pe banii tăi de regulă (dacă nu voiai să-ţi faci de lucru cu deconturile), fie soare, ploaie, vânt, viscol. Dacă la compilarea programului aveai erori, trebuia să-ţi dovedeşti măiestria perforând cartelele perforate greşit sau cele cu instrucţiunile ce rezolvau problema. Dupe ce aveai un program corect, îl catalogai într-o bibliotecă. Dacă primeai dreptul de a avcea discurile amovibile proprii, ţi se monta acest disc unde aveai bibliotecile şi fişierele. Capacitatea lui era relativ mică şi de multe ori lucrai cu mai multe discuri simultan. La sfârşitul execuţiilor, făceai de regula două copii ale discului în benzi magnetice ce se arhivau şi se roteau întrun set de şase benzi (de regulă).
Datele necesare creării / actualizării fişierelor, urmau o cale oarecum similară. Documentele primite de la beneficiar mergeau la perforare unde operatoarele le transpuneau în cartele perforate, dupa nişte machete ’văzute’ de programele de actualizare. Apoi, cartele erau duse de către noi la calculator – de multe ori ½ - 1 cutie de cartele (~6 kg), unde cu ajutorul programelor de actualizare, ajungeau în fişiere.
Listele ce se obţineau la calculator pe imprimante cu tambur sau lanţ de caractere, le luam şi le transmiteam beneficiarilor. La o lansare de produs, o listă putea ajunge şi la 2.000 de pagini (~20 kg.). Erau foarte bune pentru noi. Pe atunci nu era moda cu mersul la sală, aşa că ne mulţumeam cu căratul de cartele şi de liste între intreprindere si calculator.
II: Ce te-a determinat să treci de la un limbaj la altul?
SC: Începând cu anul 1990, progresul tehnic a devenit tot mai vizibil şi mai prezent în Romania. A fost mai întai o necesitate de a integra informaţiile intreprinderii în baze de date, de a trece la un nivel superior al aplicaţiilor informatice şi a de a da un sprijin mai consistent beneficiarilor. S-a mai adăugat necesitatea de a face mai mult cu mai puţini oameni, precum şi cerinţele informaticienilor de a lucra cu unelte cât mai avansate.
II: Cum s-a manifestat uzura morală a cunoștințelor acumulate?
SC: Când lucrezi mai mulţi ani la realizarea unui sistem informatic întrun limbaj de programare, constaţi că alte limbaje s-au imbunatăţit sau pur şi simplu au apărut altele noi. În anii ’70 - ’80 mai puţin, dar mai ales odată cu progresul tehnologic rapid în domeniul hardware, schimbările în domeniul software au venit în avalanşă, beneficiind de noul şi tot mai puternicul suport hard. Apariţia bazelor de date a reprezentat un salt uriaş pentru MRP/ ERP –uri. Cu eforturi umane şi materiale, s-a putut face acest salt.
În rest, Internetul e acum în toate.
II: Ai fost autodidact?
SC: Da. Am extins cunostinţele primite la cursul de Limbaje de programare cu studiu individual, testarea cât mai completă a seturilor de intrucţiuni şi tipuri de fisiere COBOL şi FORTRAN. Am primit sprijin şi de la dl Profesor Ivan care mi-a îndrumat paşii către diverse realizări software. La intreprinderea unde am fost repartizat era nevoie de a fi rezolvate mai multe probleme de programare, specialiştii de atunci ai uzinei erau cantonati în programarea artizanală a acelor vremuri, care avea desigur limitările ei. Programarea structurată m-a ajuta să rezolv rapid în 1977 o problemă cu interclasarea fişierelor prin program COBOL. O altă problemă foarte laborioasă ce a necesitat o rezolvare a fost realizarea unei situaţii economice flexibile, după diverse criterii. Folosind cunostinţele dobândite în facultate, ca proaspăt absolvent am rezolvat problema cu un sigur program de sort COBOL cu vreo şapte instrucţiuni SORT diferite pe care le utilizam parametrizat pentru realizarea diverselor liste cerute.
La apariţia PC-rilor, am reuşit să achiziţionez un singur PC. Am studiat dBase IV şi am vazut în el o posibilitate de informatizare mai aproapiată de beneficiar. La solicitarea finantării pentru o primă reţea de 10 PC-uri, directorul general a văzut lista cu aplicaţiile ce doream să le abordez cu ele şi mi-a cerut ca primele cinci aplicaţii să fie în funcţiune pe masa beneficiarului într-o luna de la achiziţie. Sarcină foarte grea, pe de o parte era entuziasmul informaticienilor să aiba acces şi să lucreze la un PC, pe de altă parte eram singurul care studiase PC-ul şi un limbaj – dBase IV. Marele avantaj a fost ca dBase-ul avea posibilităţi de generare foarte simple, uşoare, usor modificabile. Aşa că am desemnat cinci oameni care să preia şi să realizeze aplicaţiile. Au început să facă o analiza a aplicaţiilor (deja le cunosteau) prin prisma navigării optime prin ecrane, a meniurilor, a prelucrărilor prioritare. Am facut o instruire succinta asupra PC-ului (erau 10 Compaq-uri aduse din Franta) şi a limbajului de programare. Am făcut cu ei primul ecran al uneia din aplicaţii şi l-am dat în copie să-l adapteze pentru aplicaţia fiecăruia. Şi tot aşa, pas cu pas, am realizat instruirea primului nucleu de informaticieni pe PC-uri şi am pus pe masa celor cinci beneficiari cinci aplicaţii care să-i asiste în munca lor.
II: Ai lucrat de unul singur sau în echipă?
SC: Şi - şi. Au fost aplicaţii ceva mai simple ce necesitau un singur om, dar pentru altele, mai complexe, am lucrat în echipa, distribuind componente la membrii echipei – metoda Echipei programatorului şef. Au mai fost cerinţe de situaţii urgente pentru conducere sau minister pe care le-am realizat de unul singur. Pe măsură ce se avansa cu proiectarea sistemului informatic, colaborările s-au extins şi la cealaltă echipă a celuilalt lider informal.
II: Toate produsele software la a căror scriere ai participat au fost de succes?
SC: Practic da. Cele care au murit, au murit de moarte naturala, dupa ce si-au indeplinit menirea, fiind înlocuite cu un alt sistem informatic mai performant. Atât cele realizate pentru intreprindere, cât şi cele particulare: contabilitate multi-firmă şi raportări, evidenţă şi contabilitate mijloace fixe, gestiune magazin, etc.
II: Ai avut șefi care erau pe felie cum se zice sau proveneau din alte domenii?
SC: Până sa devin şeful informaticii pe intreprindere (1990), am avut un singur şef – dl. Pelin Nicolae. Un om de aur, un economist, un sportiv de performanţă (de nationala). În anul 1973 cand s-a înfiinţat Oficiul de calcul şi a devenit sef, specialiştii în informatică nu prea erau, apăreau primele generaţii. În acele vremuri, se făceau cursuri de perfecţionare la CEPECA, inclusiv cu specialişti din străinătate. Mai târziu, şeful meu a devenit directorul general; acesta m-a sprijinit în general, erau nevoi mari de finanţare pentru echipamente, angajări de personal specific. Reversul erau cerinţele comprimării numărului de personal al intreprinderii, concomitent cu nevoia de angajare de noi specialişti necesari (re)proiectării aplicaţiilor pe noile echipamente. De exemplu, ingineri de sistem software şi hardware pentru două mainframe-uri FELIX 5000 care au fost achiziţionate.
II: După câți ani ai fost promovat?
SC: Am fost promovat prin concurs în 1990 la funcţia de şef Oficiu de calcul; deci dupa 13 ani. Înainte de 1990 era mai greu, erau nişte cerinţe eliminatorii. Am ocupat şi alte poziţii în intreprindere, adaugănd în timp la Informatică şi compartimentele de Organizarea producţiei şi a muncii, Strategie, Acţionariat, Direcţia economică.
II: Pe poziția nouă ai mai scris programe?
SC: Da, a fost pasiunea mea încă din studenţie, din momentul în care am urmat cursul de Limbaje de programare cu dl. Profesor Ivan. Am păstrat cateva aplicaţii scrise de mine şi mi-am extins coordonarea pe toată activitatea informatică. Pănă atunci am împărţit coordonarea informală a activităţii informatice cu dl. analist Diciu Nicolae, un strălucit absolvent al primei promoţii de Cibernetică. Desigur, s-au adăugat posibilităţi multiple, de a decide asupra dezvoltării sistemului informatic, de a-l reproiecta în alte limbaje de programare, de colaborare cu specialişti din cadrul grupului New Holand, etc.
II: Cum înțelegi rolul programatorului?
SC: În primul rând, opinia mea ea fost (şi este încă) că este mai eficient ca în cadrul unei intreprinderi cu activitate de informatică proprie, să existe analişti-programatori, decât o separare neta între aceştia. În anii ’80, în marile intreprinderi, activitatea de informatică era organizată pe compartimente distincte: ateliere de analiză (de regula 1, cu minim 25 de analişti), ateliere de programare (de regula 2 cu minim 25 de programatori pe fiecare), atelier de explotare (pentru cei ce operau echipamentele, întreţinere, etc.). Desigur, apăreau astfel posturi de şefi de atelier ce nu erau deloc de neglijat. Această organizare ducea la o hărtagorie infernală necesară cooperări dintre analişti şi programatori, realizarea documentelor reprezentând aproape jumătate din munca analistului, întârzieri în realizarea sistemului software. În dezvoltarea de software există nevoia de actualizări pe parcurs, cerinţe suplimentare de informaţii de la programatori, de la beneficiari. În cazul analistului-programator, acesta realizează singur analiza, are o mai bună înţelegere a cerinţelor beneficiarului, integrează cel mai eficient cele două activităţi, realizează mai repede şi mai corect o aplicaţie. Din observaţiile mele practice, nu există un bun programator fără a fi un bun analist şi nu poate exista un bun analist fără a fi un bun programator. Desigur, dacă aşa se cere, aşa e modern, se practică; proiectele mari executate pentru terţi o cer. În ziua de astăzi, în sistemul extins în Romania de lohn din informatică, analiştii din occident transmit documentaţia de analiză în Romania la programatori. Exista şi cazuri fericite în care romanii fac atât analiza cât şi programarea, cu ceva mai multe satisfacţii profesionale. Consider că separarea analist – programator ar fi una din cauzele mai puţin vizibile ale fluctuaţiei informaticienilor. Sunt banii buni, dar a face programare toata ziua – nu crează satisfacţii pentru cei mai serioşi şi ambiţioşi.
II: Cum îl vezi pe analistul de sistem informatic?
SC: În completare la cele de la punctul anterior, acesta este o persoană cheie în sistemul informatic, cunoaste cel mai bine sistemul real şi poate identifica imbunatăţirea activităţii acestuia printrun sistem informatic mai bine adaptat la cerinţele practice prezente şi viitoare.
II: Ai lucrat cu aplicații care folosesc baze de date?
SC: Da, am lucrat cu baze de date SOCRATE (e un tip mai aparte) şi relationale. Înainte se lucra cu un sistem SCF (Systeme de chainage de fichiers) care îţi crea numeroase probleme prin ruperea lanţurilor prin care se înlăntuiau articolelor şi necesita reluarea actualizărilor prin partajarea lor în loturi mai mici, până reuşeai să duci operaţiunea la bun sfârşit. La Semănatoarea erau foarte necesare, un produs (o combină agricola) avea o structură arborescentă (parţial reţea) pe 7 - 8 niveluri ce însumau mii de componente distincte, unele regăsindu-se pe lanţuri diferite. Pentru lansarea producţiei, de exemplu, era necesară operaţiunea de explozie a produsului, iar pentru calcului necesarului de aprovizionat pe un mix de produse, era necesară operaţiunea de implozie. Cel mai performant pe aceste activităţi mi s-a părut SOCRATE – în 4 instrucţiuni simple, făceai o operaţiune de explozie sau de implozie. Chiar am făcut, la începutul anilor ’90 – împreuna cu doi colegi, o analiză în căutarea unui sistem de baze de date utilizabil pe o reţea de PC-uri, mai bine adaptat la posibilităţile noastre materiale şi de resurse umane. Cel mai bun s-a dovedit a fi Informix, slab reprezentat la noi. A fost apoi achiziţionat de IBM şi folosit la îmbunatăţirea sistemului lor DB2. Am mai realizat aplicaţii în dBase V şi altele care utilizau DB2.
II: Ai participat la popularea bazelor de date?
SC: Da. La SOCRATE era o adevărată ştiinţă să proiectezi şi să populezi baza de date. Trebuia o analiză foarte atentă a entităţilor, a numărului de elemente maxim pe entitate prezent şi în perspectivă, a legăturilor dintre ele; în cazul depăşirii numărului de elemente dintr-o entitate, a cerinţei de noi legături între entităţi, structura bazei de date se modifică şi se regenerează / reîncarca baza de date – foarte mult timp pierdut. Am fost sprijiniţi de specialişti de la CEPECA (dl. Guţu şi dl. Costescu).
Am rămas cu impresia că SOCRATE a fost ceva revolutionar la vremea sa, dar nu s-a răspândit şi nu s-a dezvoltat suficient. În plus, avea handicapul de a fi realizat în franceză, la fel ca un alt limbaj foarte bun – ADELIA.
La bazele de date relaţionale era mai simplu şi mult mai flexibil.
II: Cum ți s-au părut componentele de validare a datelor într-un produs software?
SC: Mi s-au părut strict necesare. La începutul informaticii se rezumau la validari relativ laborioase (în COBOL) a fiecărui câmp de date în sine (tip, domeniu de valori, etc.), a corelaţiei sale cu informaţiile din fişiere. Mai târziu, problema s-a simplificat, apărând soluţia validării fiecărui câmp direct pe ecran, la introducere, a adaugării de reguli de validare la un tabel, toate acestea însoţite de mesaje de explicitare.
II: Ce înțelegi printr-o interfață prietenoasă?
SC: O interfaţă prietenoasă te va conduce uşor către aplicaţia / funcţia dorită, fără briz-brizuri inutile. Nu o poţi face decât după o analiză atentă a necesităţilor frecvente ale beneficiarului. Trebuie s-o faci pentru el şi nu de dragul artei. Aici mai apar şi anumite sugestii ale beneficiarului ce nu trebuiesc ignorate. Complentar cu interfaţa, am mai avut la un moment dat o problemă, mult mai importantă. Am înlocuit, la câteva compartimente economice, un număr de calculatoare COMPAQ cu unele dintro nouă generaţie HP, mult mai performante. Unii şefi de la aceste compartimente mi s-au plâns că aplicaţiile nu merg mai bine decât înainte, deşi făceau acelaşi lucru, dar mult mai rapid. Din discuţiile cu fetele (beneficiarele) am înţeles rapid care era problema: aveau înainte nişte monitoare foarte frumoase Philips, iar cele de la HP erau cam modeste ca aspect. Aşa ca le-am adus înapoi monotoarele Philips şi am reinstalat pacea. Deci nu ajunge ca doar interfaţa să fie prietenoasă.
II: Cum îi caracterizezi pe cei care fac testarea produselor software?
SC: Aceştia trebuie să fie foarte buni specialişti. La începuturile informaticii făceam tot eu testarea. Era mai uşor, mai rapid; analistul–programator şi beneficiarul eram sub acelaşi acoperiş, aceiaşi intreprindere. În timp, aplicaţiile realizate pentru companiile străine au cerut realizarea unei testări separate, executate de o persoană diferită de programator precum şi intocmirea unei documentaţii de testare. Elementele testate erau cert specificate de beneficiar sau se stabileau de analist, tester sau de un expert în testare. Un specialist în testare poate stabili Use-case–uri, scenarii de test şi test-case-uri propuse testării. Mai modern, testerul utilizează o aplicaţie de gestiune a testelor realizate în etape succesive, ce constitue totodată baza de evidenţă a activităţii.
Aplicaţiile tranzacţionale sunt mai complexe, necesită produse software specifice de simulare prin care să se stabilească categoriile de teste de făcut, numărul acestora şi numărul de terminale care lucrează simultan.
O categorie specifică de teste sunt cele care se fac prin testare automată periodică asupra unor elemente cheie din baza de date, necesare detectării rapide a unor posibile anomalii.
II: Dar despre cei care fac implementarea ce părere ai?
SC: Consider a fi o activitate ingrată. Necesită foarte multă muncă şi diplomaţie, iar dacă beneficiarului i s-au ’vândut’ mai multe iluzii sau el speră la mai mult faţă de posibilităţile reale ale aplicaţiei prezentate, atunci e destul de greu pentru ei. În plus, au de a face cu vechiul sistem, cu vechile deprinderi ale beneficiarului.
II: Se vorbește de mentenanța software. Ai participat la procese de mentenanță?
SC: Am participat la aceasta activitate. O aplicaţie, un sistem informatic MRP cum am avut, necesită anumite corecţii, îmbunătăţiri. Pe măsura implementării sistemului informatic, apar noi posibilităţi de sprijin informatic al beneficiarilor. În intreprindere, cu informaticieni proprii şi nu colaboratori externi, este mai usor de identificat noile imbunătăţiri posibile şi realizarea acestora. De mai multe ori a trebuit să facem mentenanţa în week-end pentru a nu perturba activitatea curentă a beneficiarilor.
Când lucram pentru companii străine, aveam alocate zone distincte de realizarea a modificărilor, de testare şi de pre-producţie. Dupa ce se făceau toate validările din partea responsabilului activităţii din companie, se trecea la implementarea acestora în producţie.
II: Lumea zice că informatica presupune să dai afară oameni dacă introduci calculatoare. Cât e adevăr?
SC: Mai mult da decât nu. În rândul informaticienilor, evoluţia informaticii a impus (re)şcolarizarea acestora, angajarea unor specialişti în noul limbaj de programare, eventuala disponibilizare a unora existenţi; la un moment dat al evoluţiei sistemului informatic, atunci când s-a trecut de la introducerea datelor în cadrul Oficiului de calcul la punerea la dispoziţia beneficiarilor de terminale, a trebuit să se renunţe la operatorii de introducere date. Achiziţionarea a doua mainframe-uri FELIX 5000 a necesitat angajarea de ingineri de sistem (hardware şi software), şcolarizare de operatori de calculator (o parte dintre cei de la introducere date).
La beneficiar, în general s-a mers pe reducerea acestora. Exemplul cel mai dur a fost al unui compartiment cheie de 25 – 30 de persoane, care centraliza consumurile de manopera şi materiale pe produse, comenzi, etc.; la sfârsitul informatizării, neceserul era doar de 1/2 persoană, dar fiind un compartiment cheie, am insistat pentru menţinerea a doi oameni, pentru a a avea asigurată permanenţa.
În compartimentele de proiectare, prin introducerea proiectării asistate de calculator, s-au operat şi aici modificări în jos.
II: Ce părere ai despre software făcut de un singur om?
SC: Am fost de părerea de a se aloca un singur om pe aplicaţie pentru a avea o mai mare eficienţă şi a evita problemele inerente de colaborare între mai mulţi oameni. Desigur, nu se poate în toate cazuri, fie că exista o urgenţă, fie că aplicaţia este mai mare – şi atunci este necesară o echipă.
II: Despre cârcotașii din informatică ce ne spui?
SC: Sunt şi trebuie să mergi mai departe cu ei, mai ales când nu ai alte mijloace la dispoziţie sau nu sunt ’orfani’. Aceştia pot fi dintre informaticieni, dar şi dintre beneficiari. Pot fi şi oameni din alte compartimente, neimplicate direct, dar care au ceva de comentat; e ceva de lucru dar se poate rezolva, nimeni nu este perfect. Cu răbdare, tact şi acţiune, timpul le rezolvă pe toate.
II: Ce este acela un meseriaș adevărat în meseria ta?
SC: Adevăratul meseriaş îmbină meseriile de analist, programator şi tester, are intelegere deplină asupra sistemului analizat, a celor conexe, vede posibilităţile de dezvoltare prezente şi viitoare, gestionează foarte bine relaţia cu beneficiarul şi cu colegii.
II: Ai o întâmplare hazlie din cariera ta?
SC: La un moment dat al evoluţiei sistemului informatic, am vrut să realizez aplicaţia de salarizare a personalului TESA din intrepridere; erau 850 de oameni şi se efectua de către patru persoane din cadrul serviciului Financiar, într-un birou distinct. Am desemnat o colegă responsabilă de aplicaţie, a început să lucreze, dar curând mi-a transmis că nu se bucură de colaborare. Am avut o discuţie cu una dintre persoanele din Financiar care era capul răutăţilor (doamna B), fiind şi soţia unei persoane importante din intreprindere. Nu a înteles şi chiar mi-a spus ca atâta timp cât e ea acolo, nu se va întâmpla. I-am replicat scurt: se rezolvă. Am scris rapid o decizie de proiectare şi implementare a aplicaţiei de salarizare TESA pe calculator, cu termene, realizatori şi responsabili. Partea de salarizare era laborioasă, salariile trebuiau făcute în scurt timp şi foarte corect, avea şi alte componente ce reclamau multă muncă: gestiune concedii de odihnă, gestiune concedii medicale, popriri, rate, adeverinţe, etc. Activităţile din cadrul unei intreprinderi se desfăşurau în baza unui Regulament de organizare şi funcţionare ce reglementa activităţile compartimentelor şi era amendat prin Decizii aprobate de directorul general. Încălcarea acestora era sancţionabilă de regula cu reducerea salariului pe o perioadă, dar se putea ajunge chiar şi la disponibilizare, fără soluţie legală de scăpare. Având o destul de îndelungată activitate de implementare a dezvoltărilor sistemului informatic, a fost de mai multe ori suferinţă, binecunoscută la nivel de intreprindere. Aşa că într-un timp rezonabil, colega mea a proiectat şi implementat aplicaţia. Mi-a spus după circa două luni că aplicaţia merge foarte bine şi fără probleme, iar beneficiarele işi fac toată treaba în doar cateva zile ale lunii. Am intrebat-o: Păi şi ce face acum doamna B toată ziua ? Mi-a răspuns: Păi azi au făcut supă de pasăre şi cartofi prajiţi cu ouă ochiuri. Se dotaseră cu reşouri, era simplu în intreprindere, erau atâţia meseriaşi ce puteau face rapid un reşou dintrun bloc BCA şi o sârmă de nichelină.
II: Cum îi identifici pe cei ce se cred specialiști fără să fie?
SC: Dupa ce ai destulă experientă şi realizări consistente în realizarea sistemelor informatice, îţi dai relativ repede seama de slăbiciunile celuilalt pe domeniu; îţi supraestimează cunoştinţele şi realizările, îşi arogă realizări făcute mai mult de alţii decât de el, nu stăpâneşte metodele şi tehnicile de dezvoltare, nu cunoaşte bine sistemul de informatizat (de perfecţionat), vine cu propuneri / cerinţe nerealiste în practica. Daca e şi sef – e mai greu.
II: Ce atitudine ai avut față de cei care se fac că fac, doar să se afle-n treabă?
SC: În comunism, şi chiar mulţi ani după aceea, mergea şi aşa. Am avut o atitudine profesionistă, am încercat să-i mobilizez în a se integra în cerinţele postului ; fiecare om merită o şansă. Consider că am stabilit o stachetă prin realizările personale şi totodata un exemplu util de urmat. Sunt şi unii care realizează şi singuri că a venit momentul din care nu mai merge. După ziua în care am avut concursul pentru postul de şef de informatica al intreprinderii, a trebuit să lipsesc trei zile. La întoarcere, am găsit cu cinci persoane mai puţin.
II: Ce este responsabilitatea în activitatea pe care o desfășori?
SC: Consider că e necesară şi o etică a muncii desfăşurate. Când eşti implicat întro activitate, trebuie să fii corect şi profesionist faţă de beneficiar, faţă de colegi. O deviză serioasă şi sănătoasă ar fi: Underpromise and overdeliver.
II: Ce înseamnă implicare în munca pe care o desfășori?
SC: Succesul muncii impune profesionalism, exemplul personal, o foarte bună colaborare cu beneficiarul, o implicare deplină în a înţelege necesităţile sale în asistarea muncii curente şi oferirea de abordări superioare a activităţii sale.
II: Cum faci să-ți impui o idee, o soluție sau utilizarea unei tehnologii?
SC: În primul rând trebuie să îţi poţi permite să ai idei; e necesar să ai realizări consistente în spate. Atunci ai argumente să sustii ideea, poţi demonstra că ai o soluţie fezabilă şi acceptabila de către ceilalţi. Altfel, nu faci decât să creiezi confuzie, să deturnezi un curs normal al abordării unei probleme. Desigur, nenorocirea se poate întâmpla în cazul în care persoana cu idei este un şef încapăţânat, care nu colaborează cu subordonaţii, care nu are realizări profesionale consistente, pe fondul unor subordonaţi timoraţi.
II: Ce contează: experiența sau performanța în zona în care lucrezi?
SC: Cele două sunt legate natural una de alta, nu pot exista una fără de alta.
II: Cum ți se pare asimilarea muncii din informatică cu procesele de tip industrial?
SC: Procesele de tip industrial cer o abordare mai specială. Într-o formă mai puţin integrată, sistemul informatic al unei intreprinderi ce realizează produse complexe, impune abordarea specială cu aplicaţii conexe care să sprijine procesul de producţie. De exemplu, în activitatea de asamblare a unui produs, acesta se asambleaza de multe ori prin asamblarea unor parţi componente ale unui ansamblu cu alte parţi ale unui alt ansamblu, deci nu se face asamblare de tipul ansamblu-ansamblu. De aici rezultă necesitatea gestionarii a unei structuri de montaj a produsului, în mod suplimentar – ceea ce n-am văzut la niciun MRP occidental, pe lângă gestionarea structurii constructive a produsului.
Există şi proiectarea asistată de calculator a produselor; poate permite si simulări de funcţionare; i-am sprijinit cu tehnică de calcul, software achiziţionat, reţea, etc..
Pentru activităţi specifice producţiei, cum ar fi realizarea asistată de calculator a SDV-urilor, maşini cu comandă numerică, debitare automată oxi-gaz, etc. – se folosesc limbaje specializate, iar programatorii care le utilizează sunt de regulă ingineri de profil cu şcolarizare în acel limbaj / utilaj.
II: Informatizarea este un proces, o etapă sau o dorință?
SC: Consider că trebuie să fie în primul rând o dorinţă; ar avea mai mult succes şi s-ar realiza mai uşor şi mai rapid. Desigur, se poate realiza în ultimă instanţă şi cu forţa. Procesul de informatizare e laborios şi chiar dureros, impune de multe ori modificări ale modului de organizare şi funcţionare al intreprinderii.
II: Aplicaţiile informatice cu caracter național sunt ceea ce ar trebui să fie?
SC: Sunt foarte departe de necesităţi la noi. Cele realizate nu sunt integrate, iar oamenii din sistem nu sunt interesaţi să fie informatizaţi. O metodă ce s-a dovedit de succes în intreprindere, a fost aceea de a-i reduce numeric, puţin câte puţin; realizarea sarcinilor de servicu cu oameni mai puţini şi cerinţe mai mari, i-a împins spre informatizare. Câteva măsuri de reducere a hârţogăriei inutile, decizii venite de sus, concomitent cu reducerea numerică treptată, ar conduce la informatizarea performantă şi integrată a sistemelor informatice la nivel naţional.
Prin anii ’90 când am ocupat pentru caţiva ani funcţia de director economic, am aflat ce greutăţi aveau contabilii cu raportarea la ANAF a bugetului intreprinderii. Ei mergeau cu bugetul (pe hârtie) la ANAF şi acolo o salariată îl băga în calculator. Fiind un buget complex, se găseau de regula erori de corelare, uneori au fost chiar erori în algoritmul lor de verificare. Raportarea bugetului la ANAF avea termen, era stresantă pentru toata lumea, se pierdea foarte mult timp cu introducerea sa pe calculator la ANAF, se adăuga timpul pierdut cu întoarcerea bugetului la intreprindere pentru corecţii, semnături, apoi iar la ANAF, etc. Am avut ocazia s-o cunosc, la o întrunire de profil a directorilor economici, pe doamna directoare a Direcţiei Legislativ din Ministerul Finanţelor. Având informatica la bază, am discutat cu dânsa argumentat, în vederea mutării introducerii bugetului în calculator de la ANAF la intreprindere şi transmiterea la ANAF doar a dischetei cu fişierul ce conţinea bugetul. A urmat, într-un timp rezonabil, transmiterea la intreprindere a dischetei (era epoca dischetei) cu programul de introduce buget -validare-verificare, rezolvându-se astfel o problemă stresantă pentru toată lumea.
Dacă se vrea şi se prezintă soluţii fezabile, se poate.
II: Cum ți-au afectat activitatea virușii informatici?
SC: În activitatea profesională nu am avut probleme cu ei. Foarte rar am avut vreun PC mai izolat printrun compartiment din intreprindere, atunci când vreun utilizator încerca să instaleze ceva, de regula vreun joc. Am cerut informaticienilor sa aibă o relaţie deschisă cu beneficiarii, să-i ajute în a avea câteva lucruri (jocuri) ce nu erau legate de activitatea lor curentă. A avea acces la un calculator în vremurile în care puţină lume işi permitea să aibă unul acasă, era un lucru semnificativ pentru ei. ’Infractorii’ erau depistaţi de inginerul de sistem software printrun sistem de monitorizare executabile aflate în lucru în reţea şi de regulă ’urechiaţi’.
Nu am avut niciodată probleme cu viruşii care să afecteze funcţionarea sistemului informatic, poate prin disciplină, deschidere la ’suferinţele’ beneficiarilor şi noroc. Nu am avut niciodată pierderi de date nerecuperabile, având sisteme de backup implementate, salvări periodice totale sau diferenţiate a datelor.
II: Ce părere ai despre produsele software de tip open source?
SC: Exista sisteme informatice de succes bazate pe open source; e un tip de abordare. Personal nu am folosit; am fost adeptul principiului că un sistem informatic trebuie realizat in-house, cu toate componentele sub control, realizate în casă, fără a fi dependent de colaboratori, în limbaje accesibile unei categorii largi de informaticieni; oriunde există o fluctuaţie de personal. Multe aplicaţii sufereau modificări relativ frecvente, fie prin modificări legislative (cele din domeniul finaciar-salarizare în special, reevaluări mijloace fixe, etc.); fiind realizate in-house, am putut să asigur modificările necesare la timp, având atributul de prioritizare a activităţii informatice. Am avut ceva de lucru în a cere unor colegi să înlocuiasca componente informatice realizate de ei în limbaje mai puţin accesibile majorităţii informaticienilor din intreprindere (de exemplu, ASSIRIS în programele COBOL).
II: Te sperie viteza cu care se schimbă totul în informatică?
SC: Nu, este un proces normal. Dacă în anii ’70 erai specialist cu FORTRAN-ul şi COBOL-ul şi acopereai cea mai mare parte a aplicaţiilor, în timp s-au înmulţit fantastic limbajele de programare şi hardware-ul, în principal. Poate părea ciudat dar tranzacţiile celor mai multe bănci, societaţi de asigurare, mari companii, etc. – se fac înca în COBOL pe mainframe. Desigur, pentru front-end există şi alte variante, mai moderne, mai uşor de realizat. Este laborios şi dificil să gestionezi ecranele de interfaţă în COBOL pentru beneficiar. Am văzut asta în ultimii ani, iar specialiştii în COBOL sunt preţuiţi şi tot mai rari. Am văzut că încă se mai foloseşte RPG şi PL/1. Am participat la o migrare automată (cu programe scrise de noi în COBOL) a sistemului informatic al unei bănci, de la COBOL pe mainframe la COBOL pe AS/400 (sunt diferenţe). Îmbucurator, am văzut mulţi tineri entuziaşti ce au apucat pe această cale şi cred în ea.
Pentru generaţiile mai vechi, open source, cloud computing, Web Services, etc. – par lucruri mai puţin palpabile şi atunci nu fac decât să treacă pe trotuarul celălalt, spre parc, la partida de şah sau de table.
II: Care este visul tău de realizat în profesie?
SC: Acum m-am retras din activitate. Consder că mi-am realizat visul, cred că am avut şi norocul de a intra în activitate în momentul în care trecerea de la sistemele manuale la cele informatizate au fost la început (anii ’70). Aveai o mare satisfacţie când vedeai că parte dupa parte din activităţile executate manual în sistemul informational al intreprinderii, treceau în noul sistem informatic, mult mai performant, cu tot mai mulţi beneficiari multumiţi.
Am fost foarte mulţumit că funcţia deţinută mi-a permis, cu riscurile de rigoare, să finalizez, împreună cu colegii mei, sistemul informatic al intreprinderii în COBOL şi apoi să-l reproiectez în alte doua limbaje de programare – un fel de 3G al sistemelor informatice. Necesita responsabilitate, curaj şi sprijin din partea conducerii intreprinderii. Înglobând în timp şi alte compartimente în serviciul meu (Organizare, Acţionariat, Strategie, Direcţia economică), mi-a fost tot mai uşor să sprijin dezvoltarea sistemului informatic, având la îndemână aceste pârghii cu greutate enormă întro intreprindere.
Prin alte centre de calcul vizitate n-am gasit decat 2G-uri.
Am obţinut un titlu de doctor în domeniu, sub indrumarea dlui Profesor Ivan.
Fiică-mea a ales (de buna voie şi nesilită de nimeni ?) aceiaşi cale a informaticii.
Acum consider că am realizat maximum din ceea ce se putea realiza în informatică, desigur raportat la condiţiile avute.
Am cunoscut mulţi tineri în anii dinaintea retragerii, entuziaşti şi dornici de afirmare. Din păcate pentru ei, nu mai au oportunitatea pe care am avut-o eu de a informatiza un sistem informaţional manual şi nu par a realiza că ar fi existat aşa ceva cândva; desigur, se pot dezvolta aplicaţii noi, îmbunatăţi cele vechi, acces la tehnologii ultra-moderne, dar consider că nu mai e acelaşi lucru.
Fiecare generaţie cu oportunităţile sale.
Sunt sigur că toți cei care au citit acest articol interviu, au găsit elemente suficiente pentru a înțelege că informatica nu a fost dintotdeauna ceea ce este azi, căci una este să ai calculatorul tău legat într-o rețea și cu totul altfel stau lucrurile când un calculator deservea mulți urtilizatori, iar intermediari erau atât dispecerul care primea pachetele cu cartele, cât și operatorul din sala calculatorului. Acum au dispărut toare constrângerile de care programatorii vremurilor acelea trebuiau să țină seama, căci memoria calculatorului avea limitele ei, stocarea programelor pe un hard disk nu era la îndemâna oricui, iar incidentele la cititorul cartelelor din sala calculatorului nu erau delor evenimente rare. Și totuși, în acele vremuri, marile platforme industriale aveau un ritm de informatizare excelent, care azi ar merita să fie repetat, mai ales că nivelul de calitate al informaticienilor era cu totul altul decât cel din zilele noastre, furcile caudine ale specializărilor fiind de o duritate extremă, căci admiterile de la Cibernetică, Informatică și de la Calculatoare presupuneau medii astronomice.
(12 februarie 2020)
No comments:
Post a Comment