Nu mai este envoie să spun eu prea multe despre Tudor GHEOGHE, marele artist Tudor GHEOGHE care este printre puținii artiști care umplu sălile cu spectacole de unic autor.
Tudor GHEOGHE cântă.
Tudor GHEOGHE recită.
Tudor GHEOGHE comentează.
Nu știu cum se face, dar acum în acest sfârșit de ianuarie, s-au găsit două voci, să nu spun altfel, care i s-au adresat lui Tudor GHEOGHE cu vorbe nemăsurate, ca și cum ambii erau proaspeții laureați ai premiului NOBEL pentru literatură și se considerau îndreptățiți să facă judecăți de valoare. este vorba de Andrei CARAMITRU, fiul unui actor, actualmente director al TNB și de Daniel FUNERIU, un personaj care a fost în fruntea ministerului educației, dar având câteva ieșiri din care s-a văzut că este nepotrivit, penibil și fără cultură elementară pentru a sta pe fotoliul pe care a stat cândva Spiru HARET.
Cineva îmi spunea că a fost la o întrunire și la masa sa erau doi tipi care se pârțâiau în continuu, fără nicio jenă. Citind însăilările delor doi, am avut o senzație care m-a îndreptățit să-mi amintesc despre ceea ce mi-a zis acel cineva, dar el se amuza. Eu nu mă amuz, știind că derapajele românești au fost extrem de periculoase și s-au lăsat cu arderea de cărți în piețe publice, cu execuțiile de la Jilava și cu pogromurile despre care nu ne place să vorbim și ori de câte ori alții le aduc în atenție, rșinați schimbăm vorba, crezând în micimea noastră că lumea a uitat de ele.
Noi avem un proverb: câinii latră, caravana merge.
Tudor GHEOGHE este mult prea mare ca să se împiedice de niște bolovani dintr-un drum neasfaltat, exact așa cum este primitivismul celor 40% de analfabeți funcționali, zic unii, absoluți, zic eu.
(01 februarie 2020)
No comments:
Post a Comment