A fi penibil este o artă pe care nu oricine este în stare s-o exerseze. Ne dăm seama cu diferite prilejuri că sunt numai niște aleși care dau cu stângul în dreptu, devenind din persoane respectabile niște anoști penibili, seci, predictibili, plictisitori și mai ales grobieni. Să mergi ungeva pentru a face ceea ce bunicii noștri ziceau când elefantul a născut un purice, este de-a dreptul exemplu de slugărnicie dusă la extrem, probabil în speranța unui post călduț la Cotroceni, căci postul de purtător de cuvânt este posibil să devină vacant prin promovare sau să se înființeze un post de adjunct de purtător de cuvânt, căci întrebarea aceea cu cât e de grea muncă de prezident a fost exact ceea ce nu- mi bubuia capul că vreun jurnalist are puțînătatea de talent în a construi oasemenea bizarerie. Mai sunt și al ții tot la fel de penibili prin importantă pe care și-o atribuie din moment ce nu dau curs invitațiilor venite de cel mai înalt nivel, că semn al aprecierii față de talentul și profesionalismul de care cel ce face refuzul a fost apreciat că necesar la un moment dat , pe persoană fizică. Știam că Jean-Paul SARTRE a refuzat premiul NOBEL cândva, dar nu oricine de pe Dâmbovița este SARTRE să se expună la refuzuri, căci și Al . VLAHUȚă a refuzat să între în Academia Română, numai că scrisoarea să este un soi de text care nu se preda niciunde. Î mi place să văd penibili de tot soul , căci nu este de colea să veni cum unii care au râs de tanti Veorica, se fac ei acum de c-c-t prim zicerile lor de doi bani , greșite, ilogice și de neînțeles.
(21 noiembrie 2019)
No comments:
Post a Comment