Tuesday, November 12, 2019

Lipsește răul absolut din 27 mai 2019

După 1989 noi ne-am sprijinit existența pe a arunca vina toată a neîmplinirilor noastre spre câte o persoană care a fost identificată ca răul absolut. Numai și numai din cauza acelei persoane s-au întâmplat toate relele din lume și nnoi nu am făcut pașii necesari înainte.
În timpul Revoluției și ceva timp după Revoluția din Decembrie 1989 răul absolut a fost Nicolae CEAUȘESCU.
După anul 2004 a fost identificat ca rău absolut Ion ILIESCU.
După 2012 răul absolut a devenit Traian BĂSESCU.
Au urmat pe poziția de rău absolut Florian COLDEA până în februarie 2017.
I-a luat locul până în iulie 2018 Laura Codruța KOVESSI până la demiterea din iulie 2018.
I-a venit rândul să devină răul absolut lui Liviu DRAGNEA, care după încarcerarea din 27 mai 2019 a ieșit din peisaj. Din acea zi de luni 27 mai 2019 suntem orfani de răul absolut, că nu am identificat acea persoană spre care să ne îndreptăm degetul dar și privirile și să strigăm din răsputeri că din cauza sa ni se întâmplă lucruri rele sau chiar foarte rele sau din contră, nu se întâmplă nimic din ceea ce ne dorim, dar pentru care nu punem umărul nicio secundă să urnim ceva din loc.
Absența răului absolut a făcut ca toți cei a căror ură se datora și se canaliza spre diabolizarea simbolului considerat a fi răul absolut, să se afle în dificultate și rezultatul s-a văzut în votul de la 10 noiembrie 2019 când reprezentantul PNL acreditat tot timpul la peste 40% a luat 36,91%, iar reprezentantul USR a obținut 14,18%. Dacă acel rău absolut rămânea Liviu DRAGNEA, sunt sigur că finala din 24 noiembrie era între actualul președinte și reprezentantul USR, dar numai unul s-ar fi sprijinit pe voturile ciumei roșii, oferind un spectacol major.





(12 noiembrie 2019)

No comments:

Post a Comment