Saturday, November 16, 2019

O explicație simplă


Dacă privim ce se întâmplă acum la noi și comparăm cu ceea ce s-a întîmplat în jurul anului 1940 diferențele sunt minime. O clasă politică mediocră a dus țara spre dezastru, lucru care este pe cale să se întâmple și acum. 
Rămânerea în urmă a noastră atunci, ca și acum are ca izvor aceeași mediocritate a clasei politice, care nu a fost în stare să vină cu soluții coerente pentru dezvoltare. Noi nu avem:

- autostrăzi,
- proiect de țară,
- strategie de dezvoltare,
- armonie,
- pasiune pentru muncă,
- cinste și onoare,
- eficiență.
dacă privim spre partide, toate au programe sublime, numai că atunci când vin la putere nu sunt în stare să facă mai nimic din ceea ce au propus și se împotmolesc în lucruri mărunte care înseamnă borduri, asfaltări, văruiri, cosmetizări, împodobiri de Crăciun, șușe în piețe publice, cârpeli de tot felul, nimic de substanță. Uitați-vă la cazinoul din constanța care de 30 de ani zace gata-gata să se dărâme, ajuns deja o ruină.
Cei ce vin la putere se consideră salvatorii nației, dar când placă se dovedesc a fi la fel de mediocrii așa cum au fost predecesorii lor. Ciclul se repetă și vorba: vin ai noștri, pleac-ai noștri/ noi rămânem tot ca proștii, se dovedește de o realitate atât de crudă încât dezarmează și pe cel mai optimist luptător pentru progres și pentru prosperitate pe meleagurile mioritice.
Norocul nostru ca popor este doar faptul că uneori mai suntem urecheați de cei mai puternici și ni se arată cartonașul galben, dar firea noastră nepăsătoare ne îndârjește și-i privim de sus, cum că nu vin ei să ne dea lecții, deși prin ceea ce facem nu dovedim nimic din ceea ce credem noi că suntem, că faptele noastre ne contrazic flagrant. Se pare că Bulgaria nu mai are MCV și se mai pare că Bulgaria este cu mult mai aproape de a intra în spațiul Schengen, doar din motivul că pe orinde merg, bulgarii formează o echipă unitară și orinde merg au temele făcute, căci patriotismul și mândria de a fi bulgar are alte valențe.

(16 noiembrie 2019)

No comments:

Post a Comment