Se zice in targ ca diaspora a contribuit cu 10% la procentele lui Klaus IOHANNIS, ceea ce inseamna ca diaspora joaca un rol major in viata politica de la noi, ceea ce este perfect normal, din moment ce acei oameni nu de bine au plecat de aici.
Este superb faptul ca ponderea covarsitoare din cele 10% s-au dus la candidatul dreptei, adica la Klaus IOHANNIS, numai ca asteptarile diasporei sunt foarte mari, iar cel ce le va onora va primi in continuare cele 10%, dar in caz contrar se transforma in bumerang, adica se vor duce spre o alta directie, nu neaparat spre stanga, cum ar crede unii sau altii.
Eu stiu ce inseamna diaspora din moment ce doi copii am si amandoi sunt in pribegie. Daca patria mea ar fi fost generoasa cu ei, cu siguranta ar fi ramas aici, dar n-a fost sa fie, caci statul pe loc si ineficienta mioritica i-a facut si pe ei ca si pe ceilalti care formeaza cele partu milioane, sa-si ia bocceluta la spinare si sa mearga pe alte meleaguri spre o viata mai buna.
Painea printre straini nu este deloc dulce, iar ziua de munca se incheie greu, cu dureri in suflet si cu speranta ca va veni o zi cand si acasa va fi bine.
Acum este guvern de dreapta, este presedinte de dreapta, toti facand parte din marea familie a PPE, iar asteptarile sunt mari. Sunt atat de mari incat se va pune sub lupa tot ce face guvernul, tot ce zic ministri si toate miscarile presedintelui. Se vor produce acumulari, iar populatia care a votat consolidarea, caci schimbarea s-a votat pe 26 mai 2019, este nerabdatoare sa vada rezultate si nu orice fel de rezultate, ci acele rezultate care sa arate ca tara nu mai este corupta, ca lumea munceste cinstit, ca business-ul este business pe bune.
Sa nu Hiram ca ceilidh's part milioane care sunt plecati au lasat aici parinti, copii, casa, catel si purcel si stiu exact cum se m=vor misca lucrurile in tara. Ei sunt barometrul real, caci de la distanta ei vad copacii distinct de padure, nu ca noi, care din cauza padurii, nu vedem copacii si-i taiem fara mila, crezand ca fara padure, in sfarsit se vor vedea copacii.
(24 noiembrie 2019)
No comments:
Post a Comment