Unii fac niște lucruri din care rezultă că sunt de o mediocritate strălucitoare. Să dau un exemplu. Înainte de a se face anveloparea unui bloc, ușa de la intrare de termopan desigur, pusă de Asociația de locatari, avea un sistem de închidere/deschidere atât cu cheie cât ți cu card. După ce s-a pus anveloparea, sistemul de deschidere a fost numai cel cu cardul din exterior sau manual din interior, iar deschiderea din apartament se face ca și înainte. Când nu merge curentul în bloc, cel ce vine din exterior nu are cum să deschidă că nu are cheie. El sună, cineva coboară pe întuneric etajele și vine să-i deschidă.
Unii îi acuză pe cei care au optat pentru o astfel de soluție de hoție. În condițiile în care plata se face fără a avea o restricție severă, opțiunea card+cheie nu era o problemă. Singura explicație nu este prostia celor care au optat spre așa rezolvare, ci mediocritatea:
- proiectantului,
- managerului,
- executantului,
căci niciunul dintre ei nu au sesizat aberația. Dacă nu erau mediocrii, ci buni, cu siguranță ar fi preluat experiențele pozitive de dinaintea venirii lor și ar fi ales exact ceea ce trebuie. Nu a fost cazul că acei indivizi mediocrii, suficienți și fără preocupări de analiză și decizie legată de variante, au ales o soluție proastă, au aprobat soluția proastă și în final au implementat soluția proastă. Mediocritatea lor nu duce spre a ști ce se întâmplă cu toți cei pentru care disconfortul este maxim.
Nota bene: și cei ce au recepționat lucrarea ori au fost corupți, ceea ce mi-e greu să cred, ori și ei au o mediocritate grosieră în corpurile lor dolofănele, că au acceptat sără dă vadă minusurile de funcționalitate. Vai de cei mediocrii! Vai de cei care trebuie să suporte soluțiile date de mediocrii!
(01 noiembrie 2019)
No comments:
Post a Comment