Reforme, reforme, reforme

În anii întunecați ai comunismului mă aflam prin Piața Amzei din întâmplare și am văzut un cârd de activiști în frunte cu o femeie, ministră a comerșului din RSR care gesticula și zicea:
- Decid! Decid!
N-am auzit ce decidea, ci doar o vedeam gesticulând și îi vedeam și pe activiștii grăbiți care erau cu gura căscată la ministreasa care decidea, decidea și tot decidea, fără să știu ce.
Am spus toate acestea căci de ani v=buni îi aud pe politicieni vorbind despre reforme, fără să spună despre ce reforme este vorba, dar mai ales fără a spune ce se așteaptă de la reforme. Îi aud cum își reproșează că nu au reformat partidele, cum nu au făcut reformele promise, dar nu scot ei niciun cuvânt să detalieze.
În mintea mea, ar trebui să vină cu detalii și să spună:
- domeniul în care să se facă reforma,
- cine trebuie s-o facă,
- la ce efecte să se aștepte,
- ce eforturi presupune.
În istoria noastră a fost vorba de:
- reforma agrară din 1945,
- reforma administrativă din 1968,
- reforma învățământului din 1948.
Sunt sigur că reformele înseamnă să tai în carne vie, sunt dureroase și pentru ele în democrație este nevoie de o voință politică extraordinară și nu prea văd eu cum să se facă reforme benevole, ci doar când ne ajunge cuțitul la os, când apar condiționări care impun trecerea unor legi extrem de grele, care afectează multă lume, hiar adcă efectele scontate ar fi pozitive pe termen lung. Nu prea văd cum în 200 de ani parlamentarii de azi ar fi dispuși să facă reforme, inclusiv să elimine pensiile speciale, căci s-a dovedit că o lege în acest fel nu trece de CCR, oricât s-ar strădui parlamentarii s-o lustruiască.

(19 decembrie 2024)