Cultul personalității la scară mai mică

S-a vorbit mult despre cultul personalității lui I. V. STALIN, despre cultul personalității lui Nicolae CEAUȘESCU, dar niciodată nu trebuie să ităm că în fiecare dintre noi zace un demon al cultului personalității, căci fiecăruia dintre noi îi plac laudele fie meritate, fie nemeritate și nu scăpăm niciun prilej de a le cere, de a le primi sau pur și simplu de a le cerși, de oriunde ar veni ele.

Ne place să fim lăudați de membrii familiei pentru calități reale sau imaginare.

Ne place să fim aplaudați la scenă deschisă pentru ceea ce am făcut sau pentru ce am spus doar.

Ne place să primim tot felul de diplome, care mai de care cu titlul mai pompos.

Ne place să fim omagiați cu tot felul de aniversări care mai de care mai puțin rotunde ca ani.

Ne place să ni se organizeze sau să ne organizăm singuri omagieri care mai de care mai convenționale.

Ne place să fim numiți geniali, extraordinari, creatori de școală, buni organizatori și nu mai știu cum.

Ne place ca numele nostru să fie dat unor străzi,  licee, stadioane, ansambluri, când suntem în viață.

Ca totul să meargă uns, avem noi grijă ca la ocazii pe care tot noi le numim speciale, să ne invităm exact pe cei care vor reacționa exact așa cum ne dorim, căci în niciun caz nu vrem să apară un Constantin PÂRVULESCU ca la congresul al  XII al PCR, să ne strice petrecerea. Trebuie să fim experți în a-i invita pe cei care dacă vor spune ceva, vor spune ceea ce ne place să auzim, pentru a lua acel aer de modestie, pe care știm să-l simulăm cu talent, ca să părem în ochii celor care nu știu despre ce este vorba că suntem luați prin surprindere, că nu ne așteptam și că cele spuse vin din credința vorbitorului că așa stau lucrurile. Să nu uităm niciodată ce se spune fie pe la colțuri, fie după ce am pierdut poziția care le făcea pe slugi să se gudure pe lângă noi, căci interesul poartă fesul, cum zice un proverb și nimeni nu face ceva altcumva.

Deși credem despre noi că nu suntem bântuiți de propriul cult al personalității, este extrem de greu de a trage o linie de demarcație care să separe adevărul de minciună, de falsitate și mai ales de acele lucruri forțate care ne cotropesc din toate părțile din moment ce fiecare dintre cei care ne înconjoară vrea ceva în folosul său și unul din mijloacele de a obține acel ceva este stimularea orgoliului din noi dincolo de limitele normalului, iar acceptarea este calea sigură pentru crearea cultului personalității la scară mică.




(29 decembrie 2024)