Nu am uitat deloc cartea de Istoria Economiei Naționale și nici pe profesorii Ilie PUIA, Anica CHERCIU, Marin A. LUPU, Paul TUDOR, Vasile BOZGA, Nicolae MARCU, dar nici cartea lor publicată la Editura Didactică și Pedagogică în 1974, pe care studenții o cântăreau la kilogram. În paginile acelei cărți am citit despre biruri, impozite și taxe pe care țăranii trebuiau să le plătească și de care asupritorii de azi nu s-au dezbărat deloc, întru dezmățul pe care așa-zișii aleși vor să-l exerseze din banul public după bunul lor plac.
Îmi aduc aminte cum un ministru băsist dorea cu patimă de Ev Mediu să reintroducă în restaurante taxa pe scaun, să mai mulgă ceva bănuți de nefericiții de patroni, care la rândul lor îi mulgeau pe cheflii, dar și pe cei ce doreau să îngurgiteze vreo ciorbă sau vreo friptură deja împuținată la gramaj.
Acum, mai nou, pe la niște primării, se vântură un bir pe mașină, deși statul mai ia un impozit doar că ai mașină, chipurile pentru că mașina este mai mare sau mai mică. În loc statul să fie preocupat de a asigura condiții bune cetățenilor, statul este cel care ia biruri și banii se duc în van, nu pe autostrăzi, nu pe spitale, nu pe școli, ci pe salariile unor îmbuibați, pe nimicuri inutile, pe luxul unora, iar statul își dovedește caracterul nociv și corupt la niveluri extreme.

faptul că în constituție nu apare cuvântul onoare, toți cei care vremelnic ocupă oarece demnități, în mediocritatea lor se gândesc doar la propriile lor persoane și de aceea s-a ajuns în situația vecină cu catastrofa națională ca peste 5 milioane de concetățeni să plece la muncă în străinătate. Lumea nu cunoaște istoria economiei naționale, căci dacă ar cunoaște așa ceva, ar fi evitate situațiile ridicole, prin care nu impozitele și taxele sunt cele care asigură progresul societății, ci munca inteligentă, stimulată de investiții masive în domenii generatoare de dezvoltare socială, așa cum sunt investițiile în infrastructura curajoasă, de mare impact, în educația de înaltă calitate bazată pe performanță și nu pe pile, relații și influențe nocive, în sănătate, căci numai un popor sănătos are capacitatea de a munci, de a gândi și de a evolua.
(12 decembrie 2024)
(12 decembrie 2024)
No comments:
Post a Comment