Ăia știrbi, fără dinți-n gură

Am auzit pe un nene, ușor ramolit, care-i lua în derâdere pe bătrânii știrbi, fără dantură impecabilă, care trăiesc pretutindeni în psațoiul nostru cel mioritic. Eu am trăit și în vremurile copilăriei comunismului, când și eu eram copil și-mi aduc perfect aminte că ne vizitau oameni de la țară, care în regimul precedent reușiseră să-și pună dinți de metal, căci nu se concepea atunci să nu ai gură sănătoasă, căci sănătatea corpului, de la dantură vine. Oamenii acum sunt săraci, căci unii ca nenea care râdea dse cei știrbi, fără dinți-n gură, au furat tot ce era de furat, au prăduit tot ce era de prăduit și ne-au adus în sapă de lemn. Să nu-mi zică mie nimeni că gem librăriile cu cărți nevândute și editura este eficientă, căci mor de râs, iar cu povestea p-lii tipărită în multe limbi, nimeni nu e ambasador al culturii mioritice.
Mă închin în fața voastră cei săraci și fără dinți în gură, căci dacă ați ajuns să fiți așa, înseamnă că nu v-ați vândut sufletul diavolului așa cum a făcut nenea filosoful și ați rămas de veghe în fața istoriei, drepți, curați și veșnici!

(18 decembrie 2024)