De la conștiința trează, la trezirea în conștiință.

În anii '50 când au venit comuniștii la putere, lupta de clasă era la începuturile ei și clasa muncitoare alături de țăranii de pe ogoare trebuiau să stea cu conștiința trează, căci dușmanul de clasă  era omniprezent și uneltea cu sârg împotriva noii orânduiri și aici mă refer la democrația populară, deși democrație înseamnă puterea poporului și puterea poporului populară este deja prea mult, dar în acele vremuri era permis orice.

Chestia cu conștiința trează s-a menținut și în vremurile ceaușiste, deși societatea socialistă devenea multilateral dezvoltată și lupta de clasă nu mai era, căci dușmanul și aici mă refer la burghezo-moșierime, dispăruse, iar comunismul învinsese pentru totdeauna, credeau ideologii lui, iar 1989 a dovedit contrariul. Totuși omul nou trebuia să stea cu conștiința trează, căci dușmanul acum era în exterior și imperialismul care se găsea pe buza prăpastiei de la LENIN încoace, se încăpățâna să se prăbușească în hău, constituind un pericol pentru comunism în general și pentru omul nou, revoluționar, în special. Se justifica necesitatea ca omul nou să stea cu conștiința trează și să lpte pentru păstrarea și dezvoltarea idealurilor comuniste.

De la 24 noiembrie 2024, de când l-am auzit pe nenea Călin GEORGESCU, ca să nu-i zic neica, vorbind despre trezirea în conștiință, am căutat să mă luminez și io la cei 78 de ani ai mei, ce și cum. Pe Internet sunt tot felul de abordări, dar niciuna nu m-a lămurit deplin și definitiv, căci așa-zișii filosofi, mai rău încurcă lucrurile, decât să le descurce. Se desprinde, așa cum susțin unii, că această trezire în conștiință este un concept ce vine din religia ortodoxă și că ar însemna o abordare superioară a lumii, undeva din momentul detașării eului de sinele lui, moment în care înțelegerea lumii capătă noi dimensiuni spre a separa grâul de neghină prin luptă corp la corp sau mă rog, cam în această direcție, când unii se fac deținători ai adevărului absolut, iar alții, care nu se trezesc în conștiință, rămân ignoranți și continuă să mănânce din gunoaiele cu mirosuri pestilențiale, ale unei societăți murdare, ne-strălucitoare ca soarele.

Cum chestia cu conștiința trează nu m-a impresionat, deși am trăit în mediu acela cam 43 de ani, nici nenea Călin, care repetă conceptul sec, fără a oferi detalii ca și cum eu deja aș fi un fin cunoscător în ale trezirii în conștiință, rămân același personaj oarecare, privitor al aceleiași scene, cu aceleași decoruri de mucava, unde numai personajele se schimbă de la o comedie la alta, cu schimonoselile lor de limbaj.





(18 decembrie 2024)