După eșecul catastrofal în fața suveraniștilor, strânși cu ușa de către cruzimea realității românești, partidele PSD, PNL, USR, UDMR au fost nevoite, având spectrul prăbușirii totale deasupra capului, să se așeze la aceeași masă, pline de umilință, mai întâi pentru a-și recunoaște înfrângerea, ca mai apoi să vadă ce au de făcut ca ultimă șansă în fața dispariției la lada de gunoi a istoriei. Indivizi care se sfâșiau între ei mai acum o lună și-și jurau răzbunare la o adică, indivizi care și-au scos în evidență absolut toate defectele, acum, cuminți, plini de elocință, își zâmbesc și-și strâng mâinile pentru că nu au încotro. La procentele obținute la alegerile din 01 decembrie 2024, este evident că nu mai au cum să stea cu cozile pe sus nici PSD, nici PNL, nici USR, în condițiile în care doar UDMR se simte un pic mai confortabil.
PSD, PNL, USR, UDMR vor veni cu un candidat unic la prezidențiale.
PSD, PNL, USR, UDMR vor veni cu un premier unic.
PSD, PNL, USR, UDMR se revendicau fiecare în felul său cu doctrine distincte, cu principii ireconciliabile, iar comunicatorii lor prin televiziuni își aruncau gălețile cu zoaie unii în capetele celorlalți, fără să clipească, având textele prefabricate, adversarii fiind considerați incapabili, iresponsabili și imposibili ca parteneri de dialog, în condițiile în care fiecare vorbitor era reprezentantul partidului providențial. Se vede treaba că acum partidele PSD, PNL, USR, UDMR au găsit elementele care le unesc în fața pericolului suveranist și au văzut că frica scapă bostănăria, iar singura lor soluție este să se unească și să vină în fața poporului cu o soluție credibilă, căci nu mai doresc rezultate năucitoare la vot ca duminică 01 decembrie 2024, când erau la un pas să li se tragă preșul de sub picioare. Proverbul dă Doamne, românului mintea de pe urmă, se adeverește, ceea ce este un semn bun, că prea o luaseră razna lucrurile pe plaiurile noastre mioritice, nesimțirea și corupția prea ajunseseră la cote inimaginabile. Acum că PSD, PNL, USR, UDMR au venit cu picioarele pe pământ, să sperăm că programul de guvernare și viitorul președinte providențial, vor aduce exact ceea ce poporul român are nevoie, iar suveraniștii vor rămâne în conul de umbră, căci în caz contrar, la vot nu va fi bine deloc.
(11 decembrie 2024)
(11 decembrie 2024)
No comments:
Post a Comment