Era în vremurile comuniste o scenetă în care un regizor este anunțat că piesa lui va face un turneu la Paris. Când s-a apucat să facă distribuția, rând pe rând vin tot felul de intervenții și sunt scoși actorii pentru a fi înlocuiți cu pilele șefilor care au intervenit. Comicul situației atinge paroxismul, când regizorul își dă seama că la Paris va pleca cu o adunătură de indivizi care nu aveau nicio legătură cu piesa.
Eu am crezut că situația este ipotetică și că nu prea are legătură cu realitatea. Aveam să mă convind repede că realitatea bate scenetele comice. Eram implicat într-un proiect prin anul 2003 și s-a pus problema să facem o deplasare în Germania la Universitatea Tehnică din Kemnnitz. La aeroportul Otopeni, eram 23 de persoane. În mintea mea eram tare încântat că cei 23 de oameni vor forma o delegație consistentă, știind că partenerii de la Universitatea din Ruse veneau întotdeauna foarte bine pregătiți. După ce am ajuns în Kemnitz și după ce ne-am cazat, am avut marea surpriză să văd că la Universitatea Tehnică eram doar patru persoane, restul de 19 dispăruseră ca măgarii în ceață, căci veniseră să se plimbe, cum îi stă bine românului profitor, șmecher și lingău, care nu este în stare de nimic.

Lucrurile stau și mai rău când este vorba de olimpiade sau de campionate mondiale, unde fac deplasarea nepermis de multe persoane, atât din rândul personalului tehnic sau auxiliar, cât și din rândul sportivilor.
Eu cred că la un campionat european trebuie să meargă:
- campioni naționali recent confirmați,
- tehnicienii care i-au pregătit,
- doi-trei oficiali.
Nu au ce căuta acolo persoane care nu au nicio legătură directă cu acel campionat european, iar sportivi care nu s-au remarcat cu rezultate importante care să le dea șansa la un loc bun în competiții dacă fac deplasarea, nu au ce căuta în grupul care face deplasarea, nici măcar pentru a li se răsplăti oarece eforturi sau merite pe care le-au avut cândva, undeva.
Abordările penibile de la olimpiadele de iarnă ale sportivilor români arată lipsa de onoare a întregului staf care organizează deplasarea, căci abandonurile sau locurile din grupul ultimilor 10 din clasament arată superficialitatea abordărilor de la București.
(09 iunie 2023)
(09 iunie 2023)
No comments:
Post a Comment