Ehe, pe vremea mea...

Pe vremea mea, ehe, lucrurile erau altfel.
Cine dorea să rămână în învățământul superior trebuia să aibă media minimum 9,00.
Erau foarte puțini conducători de doctorat și era concurență la colocviul de admitere la doctorat.

La un moment dat se ajunsese ca admiterea la doctorat să se organizeze o dată la 5 ani.
Nici nu se punea problema ca la admitere la doctorat să se înscrie un absolvent cu medii mici.
Nici nu se punea problema ca la admitere la doctorat să se înscrie un absolvent care a avut restanțe.
Nici nu se punea problema ca la admitere la doctorat să se înscrie un absolvent venit din spuma mării.
Făceau doctorate oamenii tineri care lucrau în cercetare sau în învățământul superior.
Nu făceau doctorate oameni politici, cu o singură excepție feminină.
Stagiile doctorale presupuneau muncă intensă de cercetare adevărată pe durata a cel puțin 4(patru) ani.
Se zice că revoluțiile scot la iveală numai gunoaiele. Adevărul acesta nu trebuie demonstrat, căci totul este la vedere și prin ceea ce se întâmplă demonstrația vine de la sine, transformându-se într-o afirmație la îndemâna oricui, fiind mai evidentă decât un postulat.

Pe vremea mea, într-un an nu se susțineau mai mult de 50 de teze de doctorat în tot ASE-ul, iar despre teze plagiate nici nu se punea problema, căci conducătorul de doctorat nu-și permitea luxul să fie arătat cu degetul și să roșească pentru ceea ce făcuse un doctorand al său. Conducătorul de doctorat avea un număr de doctoranzi pe care îi gestiona cu rigurozitate încât aceștia nu aveau nicio posibilitate să plagieze, căci tema tezei era din domeniul de cercetare al conducătorului și conducătorul de doctorat era unul real, nu unul de fațadă, doar cu numele, mai ales pentru doctoranzii cu funcții în stat.

Pe vremea mea, nu am întâlnit doctoranzi nici deputați în MAN, nici miniștri, nici directori de institute de cercetări, căci dacă erau directori aceștia aveau doctorat de tineri, înainte de a fi puși pe funcții de conducere.

Conducătorul meu de doctorat profesorul Ludovic TOVISSI era un om cu principii și cu un nivel de moralitate de excepție. Doctoranzii lui erau numai absolvenți de facultate cu medii mari, iar eu cu media 9,71 mă consideram un amărât de pigmeu. Dacă stau și mă uit în urmă, cei care i-au fost doctoranzi profesorului Ludovic TOVISSI erau preponderent foști șefi de promoție, oameni în fața cărora mi-am ridicat pălăria cu respect pentru că știam cât de valoroși sunt. 

Probabil or fi fost și conducători de doctorat care au făcut rabat de la niște criterii și probabil or fi fost și doctoranzi care nu erau crema cremelor, dar erau excepții, adică sub 1% din masa celor angrenați în acest proces. Acum se pare că numai 1% sunt ceea ce era 99% pe vremea mea și sunt considerați niște excentrici veniți dintr-o altă lume.

(04 august 2022)