Am fost coleg de catedră cu Ileana VREJBA în subcolectivul de informatică economică mulți ani de zile și noi formam grupul de asistenți universitari, împreună cu Pavel NĂSTASE, Ioan ODĂGESCU, Adriana IONESCU, Ion Gh. ROȘCA, Livia NISIPEANU, Ion BUCUR, Afrodita IORGULESCU, ceilalți fiind lectori universitari și avându-l ca șef pe conferențiarul Gheorghe DODESCU.
Ne târam zilele cenușii, care curgeau nesemnificativ, din moment ce, orice am fi făcut, promovarea noastră era un vis irealizabil. Dacă nu aveam doctoratul, șeful de catedră ne spunea că nu ne poate promova că nu aveam doctorat. După ce susțineam teza de doctorat și venea confirmarea de la minister, găsea el niște motive obscure din care să nu ne promoveze.
Discutam între noi despre seminare, despre munca noastră cu studenții și foarte puțin discutam și despre copiii noștri. Ileana VREJBA avea un băiat de care se ocupa foarte serios, căci dorea ca viitorul lui să fie cu mult mai bun decât al ei și intuiam eu unde bătea cu gândul, din moment ce căuta să știe limba engleză la perfecție și mă întreba pe mine dacă nu risc prea mult mergând la Biblioteca Americană. A auzit despre acest lucru când tot ASE-ul vuia că mi s-a adus o carte și secretariatul rectoratului a fost informat să merg la Biblioteca Americană să ridic cartea pe care am comandat-o. Era vorba de cartea Software Science a lui Maurice HALSTEAD. Am discutat mult pe acest subiect. Nu am întrebat-o pe Ileana VREJBA dacă și ea a exersat acest subiect, dar știu că progresele fiului ei au fost remarcabile. După 1989, acesta a participat la niște concursuri, a dat niște teste dificile pe care le-a trecut și a ajuns student la o mare universitate din SUA. Nu a trecut mult timp și Ileana VREJBA a plecat definitiv în Canada. Peste ani am reîntâlnit-o pe Ileana VREJBA când a revenit pentru câteva zile în București. Am discutat mult și am răspuns afirmativ invitației ei de a o vizita.
Ileana VREJBA era o profesionistă adevărată, o programatoare de mare clasă. Și în Canada a făcut programare de performanță la o firmă renumită.
Țin în mână acum cartea remultiplicată în 1989, variantă a cărții referite:
Ileana VREJBA, Adriana IONESCU, Afrodita IORGULESCU, PAVEL NĂSTASE - Limbaje de programare: exerciții și probleme de programare structurată în COBOL: pentru uzul studenților, Lito ASE, București, 1986, 346 pag.
La pagina 346 se află bibliografia care include 9 titluri, din care un document de partid, cum cereau vremurile acelea, și 4 cărți ce aveau în titlu cuvântul-cheie COBOL. Cinci cărți erau accesibile studenților, fiind publicate sau litografiate la noi în țară.
Cartea are patru capitole.
Capitolul 0, de la paginile 1 - 34, intitulat Scheme logice structurate, programare structurată în COBOL - exerciții simple, conține
Capitolul 1 de la paginile 35 - 149, intitulat Exerciții cu fișiere standard de I/E ale sistemelor, conține trei subcapitole. Primul subcapitol conține detalii legate de implementări COBOL pentru structurile fundamentale, care se pretează mult mai curat aici, comparativ cu limbajul FORTRAN IV, care presupunea niște artificii vecine cu ridicolul, prin introducerea de comentarii și de instrucțiuni GO TO. Acest capitol conține 11 exerciții, inclusiv de calcule matriceale, foarte rare în soluționări de probleme cu fișiere specifice limbajului COBOL. Mă opresc acum la exemplul de înmulțire a două matrice. Soluția aleasă este interesantă, iar folosirea de PERFORM VARYING altfel decât știam în program FORTRAN arată că diferențele pe care le aduce limbajul COBOL trebuie înțelese și, mai ales, folosite.
Capitolul 2, de la paginile 150 - 294, intitulat Aplicații cu fișiere pe medii magnetice, conține 14 exerciții cu fișiere standard. Consider că autorii acestei cărți au selectat exemple emblematice de exerciții și cititorul trebuie să le studieze cu mare atenție, căci în practica dezvoltării de sisteme informatice se întâlnește frecvent cu ele și le preia pur și simplu, adaptând structurile articolelor la problemele lui. Programele au și variante și dacă cititorul analizează cu atenție variantele, se va opri la varianta care îl definește și pe el și problema. Fiecare rezolvare are un text al ei și schemele logice, cărora le corespund secvențe 1:1 în program, ceea ce este foarte grozav. Am apreciat și atunci și acum faptul că problemele se referă la chestiuni din producție, la materiale, la stocuri și studentul folosește noțiuni de la discipline de statistică unde se calculează totaluri, de management, unde se calculează necesar în stoc, dar și de contabilitate, așa cum cere enunțul nr. 6, unde se cer situații centralizatoare pe categorii de personal. Gradele de total sunt ceva mai complexe, dar sunt tratate la paginile 87 - 98 - 103. La paginile 226 - 228 este prezentată sortarea unui fișier. Exercițiile 1 - 3 de la paginile 117 - 139 se referă la a oferi exemple model de realizare a programelor de validare. Subprogramele COBOL sunt detaliate la paginile 260 - 266. Subprogramul VALID este apelat folosind CALL ca în FORTRAN, iar directiva USING este folosită pentru transmiterea de parametri. Analizând programele propuse, cititorul va avea secvențe pe care, dacă le adaptează, va scrie programe pentru orice structuri de articole unde se cer tot felul de tipuri de validări.
Capitolul 3, de la paginile 295 - 345, intitulat Aplicație complexă, conține cinci programe și anume:
- programul PRG1 destinat creării unui fișier MAT de materiale, indexat secvențial cu date de pe cartele;
- programul PRG2 destinat actualizării fișierului secvențial indexat;
- programul PRG3 destinat editării mișcărilor de materiale;
- programul PRG4 editează situația necesarului de materiale;
- programul PRG5 destinat editării stocului de siguranță.
Pentru fiecare program se construiește schema logică, se scriu comentarii în textul-sursă. Există o bună corespondență între blocurile schemelor logice și textele-sursă, ca regrupare de instrucțiuni și ca folosire a denumirilor de variabile din blocurile de calcul.
La paginile 303 - 304 se prezintă machetele situațiilor de ieșire pe care programele trebuie să le imprime.
Pagina 307 dă schema de sistem a aplicației cu fișierele create și cele 5 programe.
Textele-sursă sunt tipărite după listingurile de la imprimantă și conțin și cartelele de comandă. Explicațiile sunt complete și permit reproducerea de către studenți a întregii probleme. Dacă studentul dorește să crească complexitatea problemei, poate scrie programe noi sau poate adăuga secvențe la programele existente și-și poate rezolva în acest fel propria problemă. Sunt folosite și subprogramul CDATA scris în limbajul ASSIRIS și subprogramele OPTIM și CABAT scrise în limbajul FORTRAN. În vremurile acelea, proiectul final de la disciplina de Limbaje de programare avea acea restricție de a lucra în trei limbaje de programare la proiect.
Apreciez și acum, după 40 de ani de la apariție, că este o lucrare bine scrisă, care acoperă foarte multe detalii de mare finețe ale limbajului COBOL, iar adaptarea ei la cerințele limbajului PYTHON, de exemplu, ar fi de-a dreptul spectaculoasă și de mare actualitate. I-am cunoscut pe Ileana VREJBA, Adriana IONESCU, Afrodita IORGULESCU, Pavel NĂSTASE, autorii cărții, și toți au dovedit că sunt specialiști în COBOL așa cum trebuie, mai ales că au lucrat și la proiecte pentru producție.
(02 octombrie 2026)
No comments:
Post a Comment