Saturday, December 7, 2024

Greșeala fatală

Greșeala fatală a PSD și PNL pentru noua campanie prezidențială este aceea de a introduce în luptă perdanții. Cu siguranță că Nicolae CIUCĂ nu va mai fi aruncat în luptă datorită scorului catastrofal, dar nici Ilie BOLOJAN nu reprezintă calul câștigător. În opinia mea, PNL are varianta Sebastian BURDUJA, pe care ar trebui să-l promoveze fără ezitare, scoțând în evidență educația lui, adică școlile. Să nu uităm că Maia SANDU a avut un atu prin terminarea unor studii în USA. Antiteza BURDUJA - LASCONI ar fi în avantajul lui. Ideea cu președintele partidului este musai necesar să fie și candidat, ar prefigura ca PSD să nu dea președintre pe 30 de ani, 2004 - 2034 și de aceea, Marcel CIOLACU trebuie înlocuit cu Sorin GRINDEANU care are facultate făcută pe bune și la transporturi s-a dovedit a fi eficient. FIREA, să-și vadă de PANDELE al ei, căci pălăria de președinte este mult prea mare pentru țeasta ei și în plus este perdantă de profesie.
Nu zic nimic despre Elena LASCONI, dar dacă l-ar convinge pe Nicușor DAN să intre în campania electorală, USR ar avea președintele, ea fiind epuizată politic.
Mă rog la Dumnezeu ca partidele să nu facă greșeala fatală, adică pe listele de candidați să nu apară Marcel CIOLACU, Ilie BOLOJAN și Elena LASCONI.
Nu am zis nimic de candidatul UDMR, căci el este singurul care a avut comportamentul de nota 10 în campania electorală și merită cu prisosință să rămână pe lista candidaților la prezidențialele de anul viitor, oricare ar fi calendarul electoral și indiferent de ce guvern ar veni cu acel calendar.

(08 decembrie 2024)

No comments:

Post a Comment