Este un lucru foarte cunoscut: dacă un manual foarte bun este publicat de o editură în mii și mii de exemplare la a nu mai știu câta ediție, cei ce doresc să învețe îl vor folosi ca sursă de documentare și îl vor folosi ad-literam, fiecare după posibilitățile lui, acum, dar și mâine și poimâine, așa cum au făcut-o părinții și bunicii lor când au citit volumele din primele ediții.
Să ne aducem aminte cum au început evenimentele de la Timișoara din decembrie 1989.
Ceva mai înainte pastorul László TŐKÉS a fost izolat.
S-a creat o emoție.
Au apărut informații și fotografii despre cadavre abandonate într-un cimitir.
Emoția s-a amplificat.
Au început primele demonstrații de sprijin pentru pastorul László TŐKÉS.
A intervenit armata.
A vorbit la televizor Nicolae CEAUȘESCU despre dezordini și despre factorii externi destabilizatori, mai exact agenturili.
Totul s-a transformat în revoluție.
Azi la Timișoara, mâine-n toată țara.
S-a lucrat după manual.
Au trecut 35 de ani. Între timp:
- s-au tipărit alte cărți,
- a apărut internetul,
- noile generații de specialiști sunt active,
- László TŐKÉS este un model de erou,
- unele modele fac obiectul inspirației.
Oamenii cred în ciclicitatea unor evenimente, dar privesc doar ca simplii spectatori ceea ce se întâmplă în jurul lor, mai ales că nu-și închipuie că sunt trase la indigo. Există translații de colo-colo și nimic nu este identic azi, cu ceea ce s-a întâmplat acum 35 de ani, căci locurile sunt diferite, condițiile sunt diferite și se spunecă este vorba de aceeași scenă cu aceleași decoruri, dar cu alți actori și evident cu alți spectatori.
(08 decembrie 2024)
(08 decembrie 2024)
No comments:
Post a Comment