Întrucât nu avem criterii de performanță verificate, ne lăsăm duși de val și de nas, alegând exact ceea ce nu trebuie și de aceea suntem la coada Europei, căci niște conducători cu slabă performanță definesc incorect problemele și la probleme greșit definite, soluțiile vor fi extrem de nefavorabile, căci indiferent dacă sunt sau nu optime, ele sunt soluțiile unor probleme prost definite.
În 1990, în loc să-l alegem pe Ion RAȚIU, cel verificat ca fiind eficient de viața dură a occidentului, l-am ales pe Ion LIESCU, un mediocru, care era absolvent al unei facultăți de hidroenergetică, dar care n-a profesat niciodată în domeniul.
În 1996, în loc să-l alegem pe Caius Traian DRAGOMIR, om cu carte și cu rezultate, l-am ales pe Emil CONSTANTINESCU care fusese un obscur asistent universitar la facultatea de Geologie și despre care se zicea că mergea să cumpere țigările unui șef de partid.
În anul 2000, în loc să-l alegem pe Mugur ISĂRESCU, cel care dovedise timp de 10 ani că este un profesionist autentic al finanțelor, l-am ales pe același Ion ILIESCU, pentru că în primul tur, alegerea a fost profund greșită.
În anul 2004, în loc să-l alegem pe Adrian NĂSTASE, care făcuse sute de săli de sport în școli și demarase autostrada Transilvania, l-am ales pe Traian BĂSESCU, personajul care nu făcuse nimic 6 ani cât a stat la primăria capitalei și pe deasupra s-a dovedit că a fost și turnător la securitatea comunistă.
În anul 2009, în loc să-l alegem pe Sorin OPRESCU, medic de profesie, care condusese un spital imens, l-am ales din nou pe Traian BĂSESCU doar pentru că finalistul lui se bălăcise în jacuzzi.
În anul 2014, în loc să-l alegem pe Teodor MELEȘCANU, diplomat de mare notorietate, l-am ales pe fostul primar al Sibiului Klaus IOHANNIS, mulți crezând că dacă este neamț este suficient.
În anul 2019, în loc să-l alegem pe marele actor Mircea DIACONU, care arătase pe scenă de ce este în stare ca meseriaș, l-am reconfirmat în funcție pe Klaus IOHANNIS, doar pentru că Veorica DĂNCILĂ era femeia care făcea greșeli de exprimare, ca fiind criteriul suprem de a fi președinte.
În anul 2024, în loc să-l alegem pe Cristian DIACONESCU, diplomat care știe să evalueze corect ce e bine și ce este rău pentru poporul român, atenția a fost concentrată pe Călin GEORGESCU și pe Elena LASCONI.
În concluzie, suntem niște ratangii de serviciu, fără criterii corecte de evaluare și de aceea suntem ceea ce suntem și am ajuns acolo unde ne aflăm. Nu avem dreptul să ne lamentăm și să ne plângem de milă, din moment ce i-am avut în față pe cei mai buni și am ales greșit. Trăim cum merităm.
(04 decembrie 2024)
No comments:
Post a Comment