Vlad NISTOR este un tip de 68 de ani.
Vlad NISTOR este profesor universitar de istorie la Universitatea București.
Vlad NISTOR este profesor universitar de istorie la Universitatea București.
Vlad NISTOR a re titlul de doctor în istorie obținut la 38 de ani.
Vlad NISTOR a intrat în politica dreptei de la 42 de ani.
Vlad NISTOR a devenit profesor universitar la 45 de ani.
Vlad NISTOR a intrat în învățământul superior ca asistent universitar la vârsta de 30 de ani.
Vlad NISTOR este specialist în istoria veche, adică în istoria antică.
Vlad NISTOR m-a dezamăgit pentru faptul că s-a aplecat asupra unor chestii din antichitate care nu privesc Dacia și pe daci, unde lucrurile nu sunt deloc aprofundate, ci s-a dus, așa cum arată cărțile sale, spre zone bătătorite, așa cum este imperiul roman, Grecia antică, Roma antică, exercitarea autorității în Imperiul Roman târziu sau altele asemenea.
Vlad NISTOR m-a dezamăgit prin pozițiile sale pe la televizor care dădeau senzația că este luat de pe stradă și întrebat de moderatori despre o anumită problemă. El se scuza că nu e specialist în acea problemă. Începea apoi să spună chestii banale, generalități enervante. Nu se cădea, din moment ce era prezentat drept profesor universitar și societatea avea așteptări mari de la această specie de mamifere.
Acum Vlad NISTOR este europarlamentar. Bănuiesc că vorbește o limbă străină cursiv, căci am mari dubii că dintre europarlamentarii noștri sunt 80% care să vorbească o limbă străină, fără a se face de râs când deschid gurița și încearcă să spună ceva.
Vlad NISTOR mă dezamăgește căci este 100% predictibil. Nici nu mai trebuie să deschidă Vlad NISTOR gura, căci se știe ce va zice și cred că de aceea el este agreat în televiziuni, căci nu produce surprize de niciun fel, pe nicio problemă care apare în legătură cu temele dezbătute.
(06 iulie 2022)
(06 iulie 2022)
No comments:
Post a Comment