Wednesday, September 7, 2016

Analize la Tv de Dâmbovița

Televiziunile de Dâmbovița care sunt pe față afiliate unor cercuri de interese, unele în insolvență, altele cu alte probleme, au emisiuni în care discută despre candidații care se confruntă acum în bătălia electorală pentru fotoliul de președinte al Stalelor Unite ale Americii. Am urmărit cu atenție aceste emisiuni și am constatat că analiștii, moderatorii și invitații sunt:
  • nedocumentați;
  • subiectivi în abordări;
  • monotoni;
  • cu un discurs nesemnificativ;
  • superficiali;
  • fără argumente;
  • uniformi;
  • bijectivi.
În opinia mea, cei doi candidați trebuie analizați prin prisma faptului că sunt rezultatul unui proces complex de confirmare în foarte multe dintre statele care alcătuiesc acestă mare țară și tocmai de aceea trebuie pornit de la premisa că fiecare dintre ei au calități care ăi recomandă pentru acesta înaltă funcție administratică din USA. Eu cred că trebuie pornit de la calitățile fiecăruia și tocmai diferențele dintre calitățile lor vor determina electorii să încline în noiembrie balanța în favoarea unuia dintre cei doi competitori. La noi merge treaba cu capra vecinului, acolo chestia asta nu merge. Dacă la noi facem diferențe prin defecte și accentuăm defectele oamenilor, acolo nu este așa. Argumenteșe și ideile merg ăe ceea ce fiecare dintre cei doi vor face mai bine, căci America gândește totul prin prisma evoluției în bine și nu prin sărăcia care să ducă la compătimire, așa cum este pe Dâmbovita, unde punga de mălai, sticla de ulei sau găleata inscripționată sunt baza în a obține votul. De fiecare dată când este la noi o emisiune care comentează c se întâmplă cu alegerile din USA aștept să aud analize exacte, bine gândite despre discursurile celor doi competitori, ceea ce văd că nu se întâmplă. Atunci când îi aud pe unii vorbitori că mai spun din când în când slavă Domnului, deja îmi imaginez unde se scurge setul lor de argumente și schimb postul pentru că ceea ce vor spune în continuare sunt generalități care se potrivesc la orice. Dacă ei ar lua cele două CV-uri ar avea suficiente elemente să identifice calitățile doamnei Clinton și pe cele ale lui Trump. dacă și-ar rupe din timp și ar urmări câteva emisiuni ale marilor canale americane de știri ar intra în atmosfera de acolo și ar prezenta lucrurile cu argumente solide. Să nu uităm nicio clipă că America este o țară imensă, că are 318 milioane de locuitori și că românii vor să emigreze acolo și nu invers. Tocmai de aceea particularitățile americanilor ca națiune mândră și eficientă dacă sunt înțelese și apreciate, orice analiză a procesului electoral de acolo va fi înțeleasă complet și corect și argumentele din emisiunile de la noi vor fi mult mai sunstanțiale. Altfel, se translatează analizele despre alegerile prezidențiale din 2014 sau de dinainte de la noi, în alt spațiu geopolitic și concluziile nu sunt cele așteptate dar nici cele care au vreo legătură cu vreo realitate.



(08 septembrie 2016)

No comments:

Post a Comment