Wednesday, September 7, 2016

Condusul fără permis

Condusul fără permis este un lucru foarte rău pentru că:

  • pune în pericol vieți;
  • produce distrugeri de vehicule;
  • îl distruge pe șoferul inconștient.
Cine crede că persoana care conduce fără permis este 100% vinovată se înșeală tot 100% pentru că:


  • respectivul primește încurajări;
  • mașina nu pică din cer;
  • este un act repetabil;
  • mulți pseudo-șoferi se laudă fără a fi blamați;
  • nimeni din jur nu ia atitudine.
Există aici un obicei nenorocit și anume că automat dacă o mașină este într-o curte, neapărat ea trebuie să fie căndusă și prin locuri unde nu este nevoie de permis, adică pe câmp sau prin pădure și de aceea un prim pas fiind făcut, va fi făcut și al doilea, adică mașina este condusă fără permis pe drum public. S-au înmulțit atât de mult cei care conduc fără de permis autovehicule încât devine o mare problemă și trebuie luate măsur excepționale precum:


  • confiscarea mașinii;
  • pedepsirea imprudentului în regim de urgență;
  • introducerea unui bir de 100.000euro la șofer și la proprietarul mașinii;
  • pierderea dreptului de conducere pentru totdeauna la imprudent și la proprietarul mașinii.
Există și alte moduri de a stopa acest sport căci iată, chiar ieri în Galați au fost spulberați doi copilași de un astfel de șofer fără permis, care era și recidivist. Nu există fum fără foc. Așa cum cheile de la dulapul unei arme de foc trebuie ținute cu mare grijă pentru a nu se produce nenorociri prin folosirea acelei arme de către cine nu este autorizat, mașina devine și ea tot o armă la fel de periculoasă în mâinile unuia care nu are carnet. De aceea, cheile autovehiculului trebuie păstrate cu mare grijă și mașina nu trebuie să intre în posesia unuia fără carnet. Cred că dacă cineva vrea să-și cumpere o mașină, așa cum se face la obținerea unui credit, există un girant, tot așa și aici trebuie să existe un garant că mașina va fi condusă de el ca garant sau de proprietar numai după ce obține permis de conducere. Folosirea mașinii de către proprietar fără ca acesta să aibă carnet să atragă răspunderea celui care a garantat. S-ar schimba un pic lucrurile. Ori acum oamenii cu mălai și fără carnet cumpără mașini, le folosesc și în caz de accident sau dacă sunt prinși în trafic conducând fără permis fac orice și uneori și obțin clemență care va conduce precis la accidente cu morți și răniți. Trebuie însă făcut ceva eficient și de îndată pentru a stopa acest btip de infracțiune cu consecinte grave.

(07 septembrie 2016)

No comments:

Post a Comment