Stadiile mele

Am a mă lăuda că am parcurs cam toate stadiile pe care le poate atinge un om.
Mi s-a zis, rând pe rând:
- măi, copile,
- puiule,

- piciule, 
- puștiule,
- băiețaș,

- băiete, 
- tinere, 
- bărbate,
- domnule,

- omule,
- nene,
- băi, ăsta,
- băi, mortăciune,
- neică,
- tataie, 
- boșorogule,
- moșule,
- bunicule, 

- senilule,
- uncheșule,
- babalâcule,
- bătrâne.
Am observat înclinația oamenilor de a găsi moduri de adresare mai puțin convenabile când mă aflu la vârsta a III-a, tocmai atunci când ar trebui respectul să fie undeva la cote mai ridicate, ceea ce nu am văzut să se întâmple. Norocul meu este că știu cine am fost, cine sunt, iar cocoșul meu nu a cântat și nici nu cântă pe gardul cuiva, iar cu mâna întinsă nu am stat să-mi arunce nimeni o firimitură. Aș suferi îngrozitor dacă cei care mi s-au adresat necuviincios ar rămâne veșnic tineri. Cum acest lucru nu se întâmplă, sunt sigur că atunci când și ei vor primi apelative de moși, boșorogi, bătrâni, nu le vor cădea bine și-și vor da seama că roata se învârtește fără încetare, uneori chiar în defavoarea lor.




(25 septembrie 2025)