Saturday, September 20, 2025

Statul dodoloț

Statul dodoloț își merită acest nume pentru că așa cum s-a tot ajustat, arată ca un bulgăre rotund, ușor supradimensionat. Întotdeauna există tendința de a se dezvolta excrescențe pe corp cu trecerea timpului, numai că în cazul statului, este vorba de schimbarea formei, asemeni schimbărilor obținute prin mișcări de rotație ale planetelor, rotunjimile fiind evidente. Guvernanții își imaginează tot felul de goluri, pe care le umplu cu construcții care mai de care mai inutile și mai artificiale, mergând pe ideea că organul crează funcția. Așa au apărut bănci de stat care nu au activitate, așa au apărut tot felul de organizații, agenții, companii care se ocupă de monitorizare și de control, care acordă asistență, dar care în final își dovedesc inutilitatea, din moment ce avem poduri care stau să se prăbușească, avem azilurile groazei și orașele arată îngrozitor din cauza clădirilor abandonate, pentru acre nu există soluții constituționale de rezolvare.
Azi, statul dodoloț ni se arată ca o gogoașă crescută cu mult mai mult decât ar putea fi mușcată de o gură normală, gogoașă deloc gustoasă, din moment ce este formată din aluat îmbibat cu suficiență, imobilism, lene și alte ingrediente specifice lipsei de activitate și de consistență. Se încearcă oarece reforme, dar care se dovedesc a fi palide cosmetizări, care au lovit la baza celor săraci, căci statul a rămas la fel de dodoloț ca acum 6 luni, iar deficitul bugetar nu a scăzut semnificativ, căci nici creștere economică nu este, din moment ce producția bate pasul pe loc și anul agricol nu a fost unul de excepție.
A făcut cineva analiza exporturilor pentru a vedea ponderea materiilor prime în total exporturi? Exportăm grâu. Importăm aluat pentru pâine. Exportăm bușteni. Importăm cherestea și mobilier de tip industrial....

(21 septembrie 2025)

No comments:

Post a Comment