În vremurile comuniste erau lipsuri mari, dar erau și multe surogate. Se găsea așa-zisă cafea UNICA, se găseau prăjituri cu fasole prăjită în loc de alune și câte și mai câtem căci noi doream să avem de toate făcute aici, pe plaiurile nele mioritice. Așa se face că se găseau în comerț autosigoane și capsule cu bioxid de carbon, încât fiecare își făcea acasă sifonul lui. Și eu aveam acasă o astfel de piesă. Într-o seară mi-am propus să beau un sifon. Am pus apă în recipient. Am fixat capsula cu bioxid de carbon și începusem s-o înșurubez. Poziția în care executam operația era una normală, pe care o mai făcusem de nenumărate ori. Atunci, Mariana, soția mea, mi-a zis să mă uit spre televizor. Noi aveam o garsonieră confort doi, cu o bucătărioară minusculă. Am deschis ușa și mă uitam spre televizor, dar simultan înșurubam ca prin presare să se elibereze bioxid de carbon care să se amestece cu apa și să dea sifonul în final. La televizor cânta Maria TĂNASE cântecul Mărioară de la Gorj. S-a auzit o explozie și a sărit în tavan capul autosifonului. A făcut o gaură de cel puțin doi centimetri în betonul planșeului. Faptul că mi-am schimbat poziția corpului s-o văd cântând pe Maria TĂNASE, mi-a salvat viața. Am constatat că era un viciu de construcție în autosifon. Tubul filetat nu era centrat și peretele mai subțire a cedat, secționându-l, iar capul autosifonului a zburat spre tavan. Așa a vrut Dumnezeu, ca privind cum cântă Maria TĂNASE să fiu și azi în viață!
(26 septembrie 2025)
(26 septembrie 2025)
No comments:
Post a Comment