Abonament la revista CINEMA

Comunismului i se poate reproșa orice, dar dorința de a crește nivelul de cultură a populației, nu. În România comunistă existau studiouruie de la Buftea și partidul aloca sume importante pentru  realizarea de filme, căci filmul este mijloc de culturalizare, dar mai ales de manipulare a maselor și de formare a omului nou, obiectiv care devenise obsesia regimului comunist. Se publicau recenzii despre filmele care rulau, se publicau cărți despre film.  În anul 1963 a apărut primul număr al revistei CINEMA, număr pe care l-am cumpărat. Îmi plăcea ce se scria acolo, căci Ecaterina OPROIU care era redactor șef, era o femeie deșteaptă, cu cultură solidă. Ea scrisese piesa Nu sunt turnul Eiffel, care se juca cu succes, în regia lui Andrei ȘERBAN Primul număr al revistei era de format mic, cu copertă alb-negru, dar nu a trecut mult timp și revista a căpătat un format mare și coperta era color. Succesul revistei era imens, căci acolo se publicau articole despre filmele mari din întreaga lume. Este adevărat că a apărut și figura actriței Lica GHEORGHIU, dar trebuie interpretată ca suport de deschidere a unor uși către creșterea calității revistei.
Am avut colecția revistei CINEMA de la primul număr, dar și de după terminarea liceului, căci în studenție îmi plăcea să rămân conectat cu fenomenul cinematografic, dintr-un motiv care m-a dominat ani în șir și de care nu m-am desprins niciodată. Am pierdut colecția CINEMA după ce am plecat de acasă, căci la demolarea din 1975 a casei părintești multe s-au împrăștiat în goana mutării spre apartamentul cu două camere alocat părinților mei, care plecau de la o casă cu cinci camere și multe alte anexe.


(26 septembrie 2025)