Monday, June 20, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Petre ROMAN

Nu am o explicație de ce imediat ce am scris că Ion ILIESCU m-a dezamăgit, nu am scris articolul despre Petre ROMAN, care m-a dezamăgit și el foarte tare, în vremurile când era pe cai mari.

Petre ROMAN m-a dezamăgit când a început să vorbească pe o scenă la atribuirea titlului de conferențiar evidențiat, când s-a apucat, nejustificat să-l pupe-n c-r pe Nicolae CEAUȘESCU petru merite, pentru și pentru. Nu era nici locul și nici momentul să se coboare atât de jos, ca apoi pe 23 decembrie 1989, el să vină și să spună că a fost cel mai mare opozant al regimului, din care el și tăticul lui, Valter ROMAN, s-au înfruptat copios.

Petre ROMAN m-a dezamăgit când a zis că industria românească e o grămadă de fiare vechi. Nu era ea performantă, dar producea și ea câte ceva. Petre ROMAN apus umărul ca acea industrie să dispară, deși dacă se făceau colo și colo retehnologizări, industria românească ar fi fost acum ceva important și nu eram doar importatori, ci am mai fi și exportat câte ceva.

Petre ROMAN m-a dezamăgit că și-a tras muiere tânără. Era dreptul lui s-o facă dacă Miorița nu mai corespundea standardelor sale de mascul. Dar o făcea fără zgomot, discret. Ori nu a fost așa. Nu zic, Petre ROMAN este un bărbat bine și acum la 75 de ani ai lui. Dar la o anumită vârstă, este bine să nu te mai dai june cuceritor și să fii mult mai discret. 

Petre ROMAN m-a dezamăgit când a trecut de la comuniștii lui ILIESCU la liberali, cred doar pentru a fi în parlament și pentru a ocupa o funcție.

Mi se pare exagerat că Petre ROMAN este acuzat într-un proces și este târât într-o chestiune pe care nu justiția trebuie s-o judece, ci istoria, numai că la noi istoria este și oarbă și oloagă și curvă, care se dă după cum bate vântul, când după unul pentru a-l preamări, când după altul, pentru a-l îngropa definitiv.

Mai nou, Petre ROMAN mi-a provocat dezamăgirea că a zis că pleacă să se stabilească în Elveția. El a fost bugetar. Elveția este o țară foarte scumpă. Să trăiască Petre ROMAN din pensia lui  sau?


(20 iunie 2022)

No comments:

Post a Comment