Angela SIMILEA este o mare voce a muzicii ușoare românești pentru că:
- este o prezență specială,
- are un timbru inconfundabil,
- simte ritmurile,
- știe să transmită,
- e plăcută în spectacole,
- se poartă ca o artistă,
- are prezență de spirit.
- este o prezență specială,
- are un timbru inconfundabil,
- simte ritmurile,
- știe să transmită,
- e plăcută în spectacole,
- se poartă ca o artistă,
- are prezență de spirit.
Eu am văzut-o de două ori cântând. Prima dată, era la Teatrul de vară de la Mamaia, undeva , înainte de anul 1980 când eram în concediu și a doua oară la Sala Polivalentă, când am câștigat un bilet dat prin sindicat pe care nimeni nu dorea să-l plătească integral. A plătit fiecare câte un leu. S-a tras la sorți și eu am câștigat. M-a impresionat Angela SIMILEA pentru că s-a prezentat cu o ținută de scenă foarte specială. A cântat câteva cântece și mi-a lăsat impresia că ar mai fi avut resurse de cântat, nu cum fac falsele vedete de azi care-și dau duhul după două cântece. A cântat live, căci se vedea cum relaționa cu publicul și cum făcea unele comentarii, după care relua cântecul, chestie care nu se face când se utilizează un CD și se simulează cântatul. La Polivalentă a fost un mic incident cu instalația de sunet și am văzut cu Angela SIMILEA a reușit să țină sala în priză, cântând fără amplificarea sunetului, cu o chitară rece, într-o sală plină, dar atât de multă liniște se lăsase, că se auzea și cum trece timpul.
Cântăreața Angela SIMILEA are în repertoriu melodii precum: Un albastru infinit, Omleta din ouă de broască țestoasă, Să te gândești din când în când la mine, De ce te uiți la mine, Când vei înceta să mă iubești, Casa mea, Nostalgie, De n-ai să vii, Marea cântă, Mai sărută, Iubește-mă de-ți plac cum sunt, Grăbește-te și vino, Dacă n-ai fi existat, Nesuferită tristețe, Azi, Recheamă-mă și-am să revin, Am legat copacii la ochi, Nu-mi lua iubirea), Voi cânta pentru mileniul III, Iubește-mă, Cât aș fi vrut, Să nu mă crezi, Cheamă iubirea, adu-o înapoi, Nu voi plânge niciodată, Fata cu cercei de smoală, De dragul tău, Iubite, Hai să ne-mpăcăm, Pentru inima mea și a ta, Tu, iubirea mea, Să mori de dragoste rănită, Un roman de iubire, Îngăduie-i iubirii , Am viața mea, Trenul galben fără cai, Ultimul tramvai, dar și multe, foarte multe alte cântece.
A colaborat cu compozitori precum Marcel DRAGOMIR, Marius ȚEICU, Florin BOGARDO, Ion CRISINOIU, Adrian ENESCU, Jolt KERESTELY, Mircea ROMCESCU, Ioan LUCHIAN MIHALEA, Liviu TUDAN , Mircea ROMCESCU, Temistocle POPA, Paul URMUZESCU, Ovidiu KOMORNYIK, Ionel TUDOR, George GRIGORIU.
A interpretat roluri în musicalurile Corina, Adio, femei și Jocul de-a vacanța.
A câștigat Cerbul de argint la Festivalul internațional de muzică ușoară de la Brașov, ediția din 1970 la 24 de ani cu cântecul marea cântă al lui Paul URMUZESCU, versurile Vlaicu BÂRNA.
Angela SIMILEA este un reper al muzicii ușoare românești și ea a dominat scena acestui tip de muzică mai bine de 30 de ani, fiind o stea de necontestat, prin valoarea sa, prin vocea sa și prin calitățile sale scenice, fiind o femeie înaltă cu statură impunătoare, prin fermitate, feminitate, și eleganță.
(09 noiembrie 2021)
No comments:
Post a Comment