Văd acum cum C urtea de Conturi a venit și i-a luat la bani mărunți pe cei care au acționat în vremurile grele ale pandemiei. dacă cineva de la Curtea de Conturi era inclus în acel Grup Stategic Bla-Bla, cu siguranță că ceea ce se înrtâmplă acum nu se mai întâmpla. dar unora, vorba filmului, le place jazz-ul, drept care acum trebuie să danseze.
În opinia mea, textele trebuie să fie clare, scurte, imperative și transparente. Să rezulte că decizia s-a luat în echipă și că toți au căzut de acord și au semnat. În spatele deciziei trebuie să existe:
- solicitări,
- acte doveditoare,
- cerințe exprese,
- situații stringente,
- interesul imediat.
Existența unui grup de lucru foarte larg, care să includă pe toți cei importanți, care au putere de control, decizie, informare, conducere, execuție și coordonare, are efecte benefice pentru că exclude luări de poziții post factum, căci după război mulți viteji se arată. dacă se proceda astfel, cu siguranță nu mai apăreau situațiile jenante de azi, căci în acele vremuri excepționale a invoca sepatrarea puterilor în stat era deja o mare eroare, iar existența acestei separări, iată, a determinat luările de poziții stânjenitoare pentru guvern pe care le vedem zide zi și care sunt sigur că nu se vor sfârși niciodată, decât dacă pandemia va reveni și mai dramatic decât a fost în punctul de apogeu din primăvară.
(-7 iulie 2020)
No comments:
Post a Comment